Compania Apa Nova a fost pusa sub acuzare de procurorii anticoruptie. Mai multi directori sunt urmariti penal
Compania de utilitati de care depinde alimentarea cu apa a Capitalei ar fi fost pusa sub acuzare de DNA, afirma surse judiciare.
Compania Apa Nova Bucuresti a fost pusa sub acuzare, fiind urmarita penal de procurorii DNA Ploiesti pentru mai multe infractiuni, intre care evaziune fiscala, dare de mita si interceptari ilegale, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Conform surselor citate, societatea in cauza este suspectata de evaziune fiscala, spalare de bani, dare de mita, cumparare de influenta si interceptarea ilegala a angajatilor.
Anterior, in cursul acestei saptamani, procurorii DNA Ploiesti, care instrumenteaza dosarul Apa Nova, au dispus inceperea urmaririi penale fata de directorul general al companiei, Lavinia Saniuta, acuzata de cumparare de influenta, violarea vietii private, favorizarea infractorului, evaziune fiscala, in forma continuata si spalare a banilor, si fata de directorul general adjunct al Apa Nova Bucuresti, Giovana Soare, pentru complicitate la cumparare de influenta, complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata si complicitate la spalare a banilor.
De asemenea, procurorii au dispus extinderea urmaririi penale fata de fostul director al Apa Nova Bucuresti, cetateanul francez Bruno Roche, acuzat in acest dosar de cumparare de influenta, dar si evaziune fiscala, spalare de bani si violarea vietii private, si fata de oamenii de afaceri Vlad Moisescu si Ovidiu Semenescu, cercetati pentru trafic de influenta, cumparare de influenta, evaziune fiscala si spalare de bani.
Potrivit DNA, in perioada 2014-iunie 2015, in calitate de director general adjunct al Veolia Romania si, din 15 iunie 2015 director general Apa Nova Bucuresti, Lavinia Saniuta a dat sume importante de bani lui Ovidiu Semenescu, urmare a unei intelegeri prealabile avuta cu acesta, sub forma unor contracte incheiate cu societati apartinand sau care sunt controlate de Semenescu, de Vlad Moisescu Vlad si de Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului Sorin Oprescu, contracte al caror obiect nu a fost prestat in realitate.
Sumele de bani ar fi fost date pentru ca Semenescu sa intervina, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentantii unor institutii publice din Romania, in beneficiul agentilor economici ai grupului de firme Veolia Franta, din care face parte si Apa Nova Bucuresti.
Unele plati aferente acestor contracte au fost autorizate de Lavinia Saniuta in perioada mentionata.
"Banii astfel platiti au reprezentat, de fapt, contravaloarea influentei si interventiilor exercitate de catre Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian si Berevoianu Costin la nivelul institutiilor publice, cu referire in special la Primaria si Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucuresti, Primaria Generala a Capitalei si Consiliul General ale municipiului Bucuresti, in favoarea firmelor din Grupul Veolia si in special a SC Apa Nova SA Bucuresti", se arata intr-un comunicat al DNA.
De asemenea, DNA Ploiesti sustine ca, in perioada 2011-2015, Bruno Roche, Laurent Lalague si Lavinia Saniuta, in calitate de administratori ai Apa Nova Bucuresti si directori generali ai societatii, ultima dintre acestia si in calitate de director general adjunct al Veolia Romania, in complicitate cu Semenescu, Moisescu si Giovana Soare, au participat la circuite comerciale si financiare fictive ce au avut ca scop inregistrarea in contabilitatea SC Apa Nova SA Bucuresti a unor achizitii fictive, avand ca obiect presupuse prestari de servicii si achizitii marfuri, de la mai multe firme.
"Firmele respective au emis facturi false care sa favorizeze SC Apa Nova SA Bucuresti, utilizand ca mod de operare reducerea artificiala a profitului impozabil si a TVA-ului de plata, efectuarea unor decontari fictive de la diferite societati si utilizarea de societati comerciale 'tip fantoma'. Dupa alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicari frecvente de numerar in valori mari cu explicatia 'achizitii marfuri', s-au constatat rulaje deosebit de mari in conturile persoanelor fizice implicate, fara ca acestea sa justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri", spun procurorii.
Totodata, Giovana Soare, director general adjunct al Apa Nova de la inceputul anului 2014, este acuzata ca, in urma unei intelegeri prealabile avuta cu Semenescu, a semnat, din partea SC Veolia Apa Servicii SRL Bucuresti, la care nu avea nicio calitate, o serie de contracte si alte documente contabile, incheiate cu societati apartinand sau care sunt controlate de
Semenescu, Moisescu si Berevoianu, contracte al caror obiect nu a fost prestat in realitate.
In cauza, prejudiciul minim stabilit in dauna statului, ca urmare a infractiunii de evaziune fiscala este in suma de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentand impozit pe profit si TVA , iar prejudiciul stabilit ca urmare a infractiunii de spalare a banilor este de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).
In comunicatul DNA se mai arata ca la nivelul SC Apa Nova Bucuresti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din fosti lucratori ai serviciilor de informatii care efectueaza filaje si interceptari in interesul persoanelor care controleaza agentul economic si care incearca in acest mod sa tina sub control divulgarea de catre angajatii companiei de date care sa conduca la depistarea activitatilor nelegale derulate.
In acelasi scop, in cursul anului 2010 a fost incheiat contractul cadru cu SC SIS Strategy SRL, administrata de Teodor Sterian, finul lui Ovidiu Semenescu, avand ca obiect efectuarea de filaje si interceptari ilegale, in interesul persoanelor care controlau Apa Nova Bucuresti.
Procurorii DNA sustin ca, in perioada 2010 - 2015, contractele avand acest obiect au fost semnate de directorii Bruno-Daniel-Paul Roche, Laurent Lalague si Lavinia Saniuta.
"In perioada 2010 - 2015, Roche Bruno-Daniel-Paul, Laurent Lalaue si Saniuta Lavinia Teodora, in calitate de directori ai SC Apa Nova SA Bucuresti, au dispus masuri de supraveghere, monitorizare si interceptare ilegale a angajatilor SC Apa Nova SA Bucuresti, exercitate in baza unor contracte incheiate intre aceasta din urma firma, pe care au reprezentat-o, si SC SIS Strategy SRL, societate specializata in desfasurarea acestor activitati, administrata de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, modalitate in care au tinut sub control divulgarea de catre angajatii companiei de date, care sa conduca la depistarea activitatilor nelegale derulate de aceasta", se arata in comunicatul citat.
Potrivit DNA, din 15 iunie 2015, de cand a preluat functia de director general al Apa Nova Bucuresti, Saniuta a "relationat" cu Teodor Sterian privind montarea sistemelor de supraveghere in birourile firmei si primirea rapoartelor periodice, intocmite pe baza filajelor si interceptarii ilegale a angajatilor companiei.
"Astfel, s-a indus in permanenta o stare de teama angajatilor, scopul fiind ca acestia sa nu deconspire aspecte din activitatea ilicita a agentului economic. Este de remarcat faptul ca, (...) dupa ce lucratorii DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti au ridicat prima data documente de la sediul SC Apa Nova SA, a fost provocat in mod intentionat un incident, in urma caruia persoanele din conducerea SC Apa Nova SA, potentiali martori in cauza, au aflat ca exista posibilitatea reala sa fi fost monitorizati prin interceptarea convorbirilor si filaj, situatie care le-a accentuat starea de teama", se precizeaza in comunicat.
De asemenea, suspectul Laurent Lalague, in calitate de director financiar, respectiv director general al SC Apa Nova SA Bucuresti, a pretins, in perioada 2011 - 2013, directorului general al unei societati comerciale si a primit de la acesta, in mai multe randuri, sume de bani cuprinse intre 50.000 euro si 150.000 euro, in total minimum un milion de euro, pentru ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, sa dispuna ca Apa Nova Bucuresti sa atribuie lucrari respectivei firme.
Banii pretinsi de Laurent Lalague erau remisi in numerar prin intermediul lui Teodor Sterian, persoana indicata in acest sens chiar de catre Lalague.
Sursa: Agerpres
Etichete: dna, facturi, apa, spalare de bani, evaziune fiscala, audieri, utilitati, acuzatii, dare de mita, apa nova,
Dată publicare:
30-10-2015 11:20