Astfel, județele din sudul, centrul și estul țării se află sub Cod galben și chiar portocaliu de viscol și de ninsori abundente. Autoritățile sunt în alertă pentru că stratul de zăpadă este așteptat să ajungă până la jumătate de metru.
În Giurgiu, de exemplu, miercuri, cursurile în școli sunt suspendate.
Meteorologii anunță viscol și ninsori abundente
În zonele aflate sub Cod galben de vreme rea a început să ningă încă de dimineață, iar cei de la deszăpezire au ieșit imediat pe traseu.
Ce este mai rău, potrivit meteorologilor, abia urmează. În 12 județe și în Capitală este în vigoare un Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente. Vântul poate avea la rafală 80 km/h, reducând astfel vizibilitatea sub 50 de metri. Responsabil pentru acest nou episod de iarnă este un ciclon mediteranean.
Mihai Timu – meteorolog ANM: „S-a dezvoltat în Marea Adriatică și va traversa zona Balcanilor, în drumul său va afecta și centrul, sudul, estul României, aducând precipitații abundente și vânt, urmând ca dinspre nord, în același timp, să coboare și o masă de aer mai rece cât să transforme precipitațiile în ninsori și să avem iată combinația de ninsori cu vânt, deci viscol. Aici se va deplasa balcanic pe o traiectorie sud-vest ușor nord-est, mâine se va poziționa undeva aici. La amiază ne așteptăm și în Capitală să se depună undeva între 35 și 40 de cm.”
Pentru ca oamenii să nu fie în pericol, autoritățile locale s-au mobilizat.
Autoritățile locale au început mobilizarea pentru siguranță
Corespondent PRO TV: „Și la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență au început deja pregătirile. În județele aflate sub cod portocaliu sunt convocate comitete pentru situații de urgență, pentru a putea interveni rapid dacă apar probleme. Se ia în calcul și închiderea temporară a unor porțiuni de drum, unde există risc major ca șoferii să rămână blocați.”
În București și Ilfov, dacă va fi nevoie, vor fi chemați și pompieri de acasă. Până atunci, responsabilii vin cu o serie de recomandări. Prima: evitați să plecați la drum dacă nu aveți o urgență.
Andra Arsinteșcu – purtător de cuvânt Brigada Rutieră București: „Să adaptați în permanență viteza, să mențineți o distanță de siguranță suficientă pentru a putea frâna, să evitați manevre riscante, să asigurați o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, oglinzilor și a geamurilor laterale, precum și a lunetei.”
Daniel Vasile – purtător de cuvânt ISU B-IF: „Recomandarea pentru pietoni este să manifeste prudență pentru că sub influența vântului și a viscolului se pot desprinde panouri publicitare, elemente de construcție, chiar și copaci.”
Ciclonul care a stârnit iarna va slăbi în intensitate mâine după-amiază, însă meteorologii urmăresc un al doilea aflat acum în Atlantic, dar care ar putea aduce alte episoade de vreme severă spre sfârșitul săptămânii.
Corespondent PROTV: „A mai rămas mai puțin de oră până când va intra în vigoare Codul portocaliu de vreme rea, valabil pentru București și 12 județe din sudul și estul țării. În centrul Capitalei este lapoviță, iar vântul are unele intensificări ce ating la rafală chiar și 40km/h, dar e de așteptat ca situația să se înrăutățească în această noapte. Atenție, însă, vorbim despre o estimare meteorologică. Asta înseamnă că se poate adeveri în totalitate sau dimpotrivă. Episodul ar putea fi mai blând decât se estimează, dar autoritățile ne spun foarte clar că e mai bine să ne pregătim pentru ce este mai rău. Tocmai de aceea, 1.500 de utilaje și 3.000 de angajați sunt pregătiți să intervină marți noapte și miercuri în zonele care vor intra sub Cod portocaliu. De asemenea, sunt pregătite peste 76.000 de tone de sare și 780 de tone de soluție de clorură de calciu pentru a fi împrăștiate pe șosele. Dar, cu toate acestea, e posibil ca unele drumuri să fie închise preventiv, tocmai pentru a se evita blocajele din cauza viscolului care este așteptat marți noapte. Departamentul pentru situații de urgență reia recomandările principale în astfel de situații. Evitați să porniți la drum dacă acest drum nu este absolut necesar și dacă totuși trebuie să plecați, atunci asigurați-vă că vă interesați dinainte de starea drumurilor. Asigurați-vă că aveți suficient combustibil și că aveți mașina pregătită pentru iarnă și, de asemenea, că aveți în autoturism o lopată, o racletă, o pătură, apă, alimente și o lanternă. Asta în eventualitatea în care rămâneți blocați pe undeva din cauza zăpezilor. Având în vedere prognoza, miercuri toate școlile din județul Giurgiu vor fi închise. De asemenea, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din Capitală și-a suspendat cursurile.”