Cel mai rapid tren din România va circula pe o nouă rută. Cum arată în interior

61985048

Un tren privat dotat cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme audio-video, internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire va face legătura între Timişoara şi Baia Mare.

Noua rută urmează să fie operată cu trenuri automotoare, având în componenţă două vagoane.

Primul tren a plecat sâmbătă dimineaţă. Compania operează cu trenuri care oferă condiţii considerate de lux, dar preţul biletelor este la acelaşi nivel cu cele practicate de SNCFR.

"Am decis ca primul tren de acest gen să circule pe ruta Timişoara - Arad - Baia Mare, urmând ca din luna decembrie, odată cu introducerea noului Mers al trenurilor, din Timişoara să plece două trenuri, cuplate, care vor circula până la Oradea, urmând ca de acolo ele să se separe, unul continuându-şi drumul spre Baia Mare, iar celălalt îşi va continua drumul spre Cluj- Napoca. Vagoanele acestor trenuri au o zonă 'business' şi una 'economic'. Toate scaunele sunt dotate cu măsuţe, zona 'business' având mese între scaune', a declarat presei sâmbătă, Valer Blidar, preşedintele companiei Astra Vagoane Călători SA Arad, înaintea plecării primului tren spre Baia Mare.

tren privat

Vagoanele au fost achiziţionate de la o companie de căi ferate din Danemarca şi sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme audio-video, internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire.

tren privat

Valer Blidar a precizat doreşte ca trenurile companiei să circule şi pe alte rute cu caracter regional. Până în luna aprilie 2019 vor circula 15 garnituri, valoarea investiţiei ridicându-se la circa 20 de milioane dolari.

"Doresc să menţionez că durata unei călătorii de la Timişoara la Baia Mare este de 6 ore, însă vina pentru durata atât de mare a călătoriei nu ne aparţine nouă. Aceasta, deoarece trenurile ar putea circula cu viteze de până la 200 km/ oră, însă viteza cu care circulă acestea în prezent este condiţionată de calitatea infrastructurii feroviare din România', a adăugat Valer Blidar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
61985043
Protest în fața Guvernului. Câteva sute de oameni au ieșit în stradă
Câteva sute de persoane se află, luni seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, la o lună de la violenţele de la mitingul Diasporei, iar la un moment dat unii dintre cei prezenţi s-au luat la ceartă cu jandarmii aflaţi în zonă.
61985006
Dezvoltatorul blocului distrus de incendiu a ridicat sute de apartamente. Cine este Ilie Ioniţă
Investitorul care se oferă să îi ajute acum pe oamenii rămaşi pe drumuri este Ilie Ioniţă, un dezvoltator care a ridicat sute de apartamente în Bucureşti.
61985037
Tablou dezolant pentru mii de elevi în prima zi de școală: ”Îmi este şi mie jenă ca primar”
''Un pas înainte şi doi inapoi'' aşa s-a făcut reforma în educaţie potrivit preşedintelui ţării care a asistat la