Ce spune Dăncilă după ce a apărut în interceptările privind mita de la PSD Arad

62089257
Agerpres

Fostul preşedinte PSD Viorica Dăncilă spune că nu are niciun amestec în dosarul mitei de la DRDP Timişoara care ar fi ajuns la PSD Arad şi a precizat că oricât ar încerca să se ajungă la ea nu se va ajunge, deoarece este un om foarte corect.

 

Dăncilă a fost întrebată vineri după amiază, dacă nu i-a spus nimeni din partid cum se fac angajările la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara.

“Nu, nu ştiu acest lucru, nu am nici un amestec. Oricât ar încerca ca să se ajungă la Viorica Dăncilă, nu se va ajunge pentru că Viorica Dăncilă a fost şi rămâne un om foarte corect”, a răspuns ea, conform news.ro.

Fostul premier a precizat că acolo nu îl cunoaşte nici pe fostul şef, nici pe actualul şi că la un premier nu se vine cu asemenea lucruri.

“În primul rând nu cunosc pe nimeni de acolo, nici pe actualul şef, nici cine trebuia să fie. Gândiţi-vă că la prim-ministru nu vin astfel de lucruri. Cineva poate să spună, sunt oameni mai bine intenţionaţi sau mai rău intenţionaţi. Dar eu vă garantez şi îmi doresc ca acest dosar să se soluţioneze cât mai repede, nu am niciun amestec şi nicio implicare. (…) Nu a ajuns la prim-ministru să fie cineva numit. Întrebaţi-i pe cei care fac astfel de lucruri, nu am făcut aşa ceva”, a afirmat fostul preşedinte PSD.
Dăncilă a mai declarat că dacă cineva a fost chemat la audieri, nu înseamnă şi că este vinovat.

“Dacă a fost chemat cineva la audieri, nu înseamnă că acea persoană este vinovată. Să vedem cine sunt cei vinovaţi şi dacă cineva este chemat ca martor nu este neapărat necesar ca acea persoană să fie şi vinovată”, a mai spus Dăncilă.
Opt persoane sunt inculpate în dosarul mitei de la DRDP Timiş - Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu Mirel, Lucaciu Mircea Andrei, Dima Cristian, Stoenescu Anca Patricia, Miuţescu Elisabeta, Băeţan Vasile Alin.

În interceptările din dosar ar apărea şi numele lui Dăncilă, dar şi cele ale lui Mihai Fifor şi Razvan Cuc, audiaţi vineri ca martori la DNA Timişoara.

Cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. Primul vizează ”protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).

”În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, a transmis DNA.

Al doilea palier a vizat modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani.

”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.

”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, a mai precizat DNA.

”De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au transmis procurorii.

Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia.
Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin.

”De menţionat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ar fi dispus, din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”, a mai transmis DNA.

La comiterea infracţiunilor ar fi participat şi alte persoane, au mai transmis procurorii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
Citește și...
Reduceri de posturi la Primăria Sectorului 6. Cheltuielile de personal vor fi diminuate cu peste 14 milioane de lei

Un proiect de hotărâre privind diminuarea cheltuielilor de personal, în 2026, cu peste 14 milioane de lei, prin modalități prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026 a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de marți.

Proprietarii imobilelor cu „bulină roșie”, obligați să le consolideze în cel mult doi ani. Ce prevede un proiect PSD

Proprietarii clădirilor în pericol să cadă la primul cutremur mare ar putea fi amendați cu până la 20.000 de lei dacă nu încep lucrările de expertizare și consolidare în cel mult doi ani de la încadrarea imobilului într-o clasă de risc. 

Unde va fi construit cel mai lung tunel feroviar din România. Va avea aproape 10 kilometri

Cel mai lung tunel feroviar din România de aproape 10 kilometri va fi construit la Predeal. Turiștii își vor scurta altfel călătoria cu trenul, iar mărfurile grele vor putea urca mai ușor pe acolo.

Recomandări
Specialiștii români au dat verdictul după ce au analizat artefactele recuperate în Țările de Jos. Când vor reveni în România

Procesul celor trei olandezi suspectați că au furat Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice a început în Țările de Jos. Noi imagini înregistrate de camerele de supraveghere arată că hoții ar fi stat în muzeu mai puțin de un minut. 

Surse: PSD vrea să îi dea ultimatum lui Ilie Bolojan: demisia până în 23 aprilie. Premierul a mers să discute cu Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, timp de două ore, potrivit unor surse oficiale.

„Grădinița groazei” din Craiova aparține de Mitropolia Olteniei. „Educatoarea îi punea să se bată între ei”

Este anchetă la o grădiniță din Craiova, după ce mai mulți părinți au depus plângeri pe numele unei educatoare în vârstă de 27 de ani.