Ce se întâmplă cu Barajul Valea de Pești, după ședința de urgență. Anunțul prefectului pentru localnicii din zonă

62536251

Barajul Valea de Peşti este în siguranţă, iar populaţia nu este în pericol, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, precizând, totodată, că fisurile apărute sunt prezente în masca de asfalt a barajului şi nu în structura acestuia.

„Este exclus să spunem că se poate prăbuşi barajul. Atât timp cât un expert a venit şi s-a dat o autorizaţie pentru funcţionarea barajului, din 2024 până în 2029, este exclus să vorbim despre prăbuşirea barajului. Acest baraj va putea funcţiona, probabil, 50 - 100 de ani fără nicio problemă. Este vorba doar despre masca asfaltică în care au apărut fisuri şi la care trebuie făcute lucrări de reabilitare. Aceste lucrări au fost stabilite, inclusiv, de expertul care a venit şi a expertizat construcţia hidrotehnică şi a dispus ca măsuri ulterioare aceste reparaţii, după ce s-a dat autorizaţia de funcţionare", a spus prefectul Constantin Fulga, la finalul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că lucrările de anvelopare nu vor afecta populaţia din Valea Jiului, care va fi alimentată cu apă potabilă şi apă menajeră.

„Populaţia nu are de suferit chiar dacă vor începe aceste lucrări de anvelopare sau de refacere a acestei măşti asfaltice. În cadrul CJSU am discutat despre posibilitatea ca cei de la Apa Serv Valea Jiului (compania locală de apă - n.r.) să poată să continue alimentarea cu apă potabilă şi apă menajeră a tuturor cetăţenilor din Valea Jiului, fără ca aceştia să aibă de suferit. (...) Nu se pune problema, repet, ca populaţia să fie în pericol din cauza acestor fisuri", a dat asigurări prefectul judeţului Hunedoara, Constantin Fulga.

„Barajul Valea de Peşti funcţionează în parametri normali şi nu există niciun pericol pentru populaţie sau infrastructură. Toate măsurile necesare pentru menţinerea siguranţei în exploatare au fost deja implementate, iar structura barajului nu este afectată. (...) Nu s-au înregistrat deteriorări structurale şi, chiar în condiţii de viitoare ploi intense, nu există riscul cedării barajului", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale Apele Române.

Precizările prefectului vin în contextul în care Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara s-a întrunit miercuri într-o şedinţă extraordinară pentru a dispune măsuri "urgente" în vederea exploatării în siguranţă a barajului.

Printre deciziile adoptate se numără "monitorizarea specială a Barajului Valea de Peşti", informarea ISU şi Prefecturii Hunedoara "cu privire la iminenţa producerii unor situaţii de urgenţă generate de avarii la construcţia hidrotehnică, cu accent pe urmărirea fenomenelor de îmbătrânire a măştii din beton asfaltic".

O altă decizie se referă la realizarea unei măşti de geocompozit din policlorură de vinil suprapusă peste betonul asfaltic existent.

Acumularea Valea de Peşti, cu un volum de apă de 4,5 milioane mc, este clasificată în clasa I de importanţă şi categoria B de importanţă deosebită. Lacul de acumulare s-a realizat prin construirea unui baraj amplasat pe râul Valea de Peşti, la 500 metri amonte de vărsarea acestuia în râul Jiul de Vest.

Barajul, cu o înălţime de 56 metri, este realizat din umpluturi de anrocamente de calcar, etanşarea corpului barajului realizându-se printr-o mască de beton asfaltic cu o suprafaţă totală de 15.000 mp.

Scopul principal al acumulării îl reprezintă alimentarea cu apă industrială şi potabilă a localităţilor Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa şi Petroşani - aproximativ 70.000 de locuitori.

În istoria exploatării acumulării, din 1973 şi până în prezent, a fost consemnat un singur incident, similar celui prezent, petrecut în luna aprilie a anului 1993, când, pe fondul creşterii bruşte a nivelului apei în lac după perioada de iarnă, debitele colectate de sistemele de drenaj au fost foarte mari, depăşind 60 litri/secundă, cu mult peste limita admisă a debitului de alarmare, de 10 litri/secundă, ceea ce a dus la inundarea zonei aflate la baza barajului.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Tunel feroviar nou, în vestul țării, săpat în munte printr-o metodă austriacă. Face parte din Coridorul IV Pan European

După șapte ani de întârzieri și birocrație, trenurile vor trece printr-un tunel nou, în vestul țării. Este vorba despre cel de la Bătuta, din judeţul Arad, care ar putea fi funcţional în câteva săptămâni.

Schimbare bruscă în alimentația românilor. Mâncărurile comandate cel mai des în ultimele zile

Sarmalele cu ciuperci sau cu soia, cartofii prăjiți cu usturoi ori rozmarin și ciorba de fasole cu ceapă roșie. Iată care au fost cele mai comandate preparate de când a început postul Paștelui.

Crește numărul fraudelor online în perioada Paștelui. Cum să evitați să vă fie furate datele personale

Fiți foarte precauți ce fel de cumpărături faceți anul acesta de Paște. Exista riscul ca iepurașul să vă aducă niște pachete goale sau să vă fure datele personale, dacă intrați pe site-uri periculoase.

Recomandări
Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Ilie Bolojan, despre scumpirea motorinei: „Oricât ne-am dori, nu putem controla lucruri care nu depind de noi”

 Ilie Bolojan a declarat, luni, despre majorarea prețurilor la motorină, că, oricât ne-am dori, nu avem cum să controlăm lucruri care nu pot fi controlate de noi, el subliniind că creșterea prețurilor la combustibil are un efect asupra inflației.

Explicațiile românilor cu averi nejustificate, când au fost verificați de ANAF. „Un tipar recurent”

Verificările averilor persoanelor fizice au devenit tot mai vizibile în activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) din ultimii ani, potrivit unei analize realizate de EY România.