Un bărbat din Timiș a sunat disperat la 112, convins că tânăra de care se îndrăgostise pe internet vrea să se sinucidă.

Vorbim despre o metodă de înșelăciune tot mai des întâlnită în mediul online – pe care polițiștii au denumit-o „romance scam".

În acest caz, un bărbat din Tmiș a fost convins că are o relație cu o tânără de 20 de ani, oe care a cunoscut-o pe o rețea de socializare. Femeia i-ar fi spus că și-a pierdut familia într-un accident rutier și că trece printr-o depresie severă.

Impresionat de poveste, bărbatul i-a trimis, în mai multe tranșe, aproximativ 3.000 de lei.

Citește și
„Descinderi” cu flori la un liceu din Alba Iulia. Cum au reacționat profesoarele la gestul făcut de oamenii legii
„Descinderi” cu flori la un liceu din Alba Iulia. Cum au reacționat profesoarele la gestul făcut de oamenii legii

Situația a escaladat în momentul în care tânăra i-a spus că intenționează să se sinucidă. Atunci, bărbatul a sunat la 112.

Verificările polițiștilor din Buzău au scos la iveală că în spatele profilului se afla, de fapt, o femeie de 41 de ani, care ar fi folosit fotografiile unei tinere pentru a câștiga încrederea victimei.

Până în acest moment bărbatul nu a depus plângere împotriva femeii.