Ce condiții trebuie să îndeplinească românii în Marea Britanie pentru turism, muncă și studii

×
Publicitate

Divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană complică existenţa românilor, care vor să muncească, să studieze sau să încheie afaceri în Regatul Unit.

„Nu va mai exista român care să se urce în avion sau în autocar şi să spună că pleacă în Anglia la muncă" avertizează autorităţile de la Bucureşti. Regatul a impus vize şi vrea să selecteze muncitorii în funcţie de calificare şi de studii. Deja peste 600.000 de români au cerut şi au obţinut statutul de rezident pentru a beneficia de aceleaşi drepturi ca până acum.


Ruptura politică dintre Marea Britanie şi UE s-a produs la începutul anului şi ca orice divorţ a lăsat în urmă multe problema nerezolvate pe care autorităţile le negociază încă de atunci. Circulaţia mărfurilor, a serviciilor şi mai ales a bunurilor nu o să mai fie că până acum. Pentru românii care sunt deja în Regat şi au aplicat pentru permisul de şedere lucrurile sunt simple, însă pentru cei care vor să plece de acum pentru a studia sau a munci lucrurile sunt mai complicate.

Ca să lucreze în Regatul Unit, muncitorii aplică pentru o viză în funcţie de cât sunt de pricepuţi.

Există trei categorii de calificare, iar britanicii îşi rezervă dreptul de a alege. Ca să primească viză, doritorii trebuie să depună acte prin care să dovedească că au oferte pentru serviciu, că vor avea un salariu corespunzător calificării şi că ştiu limba engleză.

Pentru lucrătorii sezonieri, britanicii nu au stabilit încă oficial condiţiile de acces.

Cererile de viză se depun de regulă online şi se eliberează în trei săptămâni.

Brexitul îi afectează şi pe studenţii înscrişi la şcolile din UK. Cei care vor să înveţe la una dintre universităţile de acolo trebuie să aplice pentru o viză specială pe care o obţin după ce dovedesc că sunt acceptaţi la o şcoală acreditată, că ştiu bine engleza şi au bani să se întreţină. Măsura se aplică şi celor care au început şcoala în august şi au fost prezenţi doar online la cursuri.


Victor Negrescu, europarlamentar din comisia de cultură şi educaţie: „Majoritatea universităților britanice s-au angajat să nu mărească taxele pentru studenţii deja înrolaţi însă o pot face, pentru că ţine de autonomia universitară."

Dacă mergeţi să vizitaţi Londra sau orice alt loc din Regat până la 30 septembrie 2021, nu vă trebuie decât buletinul. După această dată, este nevoie de paşaport valabil. Autorităţile de la Londra au stabilit ce pot face cei care intră în regat ca turişti – îşi pot vizita rudele, pot studia sau pot face voluntariat, dar nu mai mult de 30 de zile. Nu puteţi sta ca turist mai mult de 6 luni şi dacă în acest timp vă găsiți ceva de lucru trebuie să reveniţi în ţară pentru a aplica pentru o viză specială.

Oamenii de afaceri care vor să pornească o afacere în Anglia au şi ei de împlinit mai multe criterii – ideea să fie inovatoare, cu potenţial de creştere şi cu susţinerea financiară necesară.

În acest moment, în Regatul Unit sunt 640.000 de români care au aplicat pentru statutul de rezident, ceea ce înseamnă că vor beneficia de dreptul de a lucra, de acces la sistemul de sănătate şi de învăţământ, ca până acum. Autorităţile cred însă că numărul românilor care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie este de trei ori mai mare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62166477
Vaccinul anti-Covid trebuie făcut și de pacienții care au avut boala. Explicațiile medicilor

Vaccinaţi-vă împotriva infecţiei cu coronavirus chiar dacă aţi făcut, deja, boala! Asta spun hotărât, medicii specialişti.

62166488
Șapte persoane au avut reacții adverse până în prezent, după ce s-au vaccinat anti-Covid

Trei aeronave, care au aterizat marți în București, Timișoara și Cluj au adus peste 140.000 de doze de ser anti-Covid în România.

62166500
Raluca Turcan anunță calendarul pensiilor. ”Toţi pensionarii să ştie clar în ce zi a lunii urmează să îşi primească banii”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că va anunţa, miercuri, calendarul plăţii pensiilor pe anul 2021, "astfel încât toţi pensionarii să ştie clar în ce zi a lunii urmează să îşi primească banii".

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.