Cazul baschetbaliștilor înjunghiați. Agentul de pază a mințit anchetatorii. Noi detalii despre Dasaev

61986549
Pro TV

Unul dintre agenţii de pază de la clubul brăilean unde au fost înjunghiaţi cei doi baschetbalişti americani, în noaptea de 15 spre 16 septembrie, a fost reţinut pentru 24 de ore.

El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, potrivit IPJ Brăila.

Agentul de pază, în vârstă de 44 de ani, care avea în sarcină să asigure ordinea în localul unde s-a produs evenimentul, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de mărturie mincinoasă.

Acesta i-ar fi minţit pe anchetatori în legătură cu modul în care s-a desfăşurat evenimentul, dar şi cu privire la identitatea celor implicaţi.

Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de Dasaev, rămâne în arest preventiv pentru 29 de zile, au decis magistraţii Curţii de Apel Galaţi, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit avocatei lui Dasaev, Angelica Ionel, cea cu care s-a prezentat în momentul în care s-a predat, clientul său recunoaşte doar săvârşirea faptei de tulburare a ordinii publice, precizând că el este victimă în acest caz.

"Considerăm că în atacul acesta nu e vinovat sau, cel puţin, e doar parţial vinovat, pentru că a ripostat, fiind lovit de patru sportivi, de persoanele din jur care au provocat acest scandal. Chiar dacă are numele pe care îl are, chiar dacă are un cazier impresionant aşa cum a arătat presa, nu este obligatoriu ca el să fi provocat acest scandal. A fost agresat şi s-a apărat cum a putut", declara, pe 18 septembrie, Angelica Ionel.

Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de 15 spre 16 septembrie la o terasă din centrul Brăilei. Cei doi sportivi sunt Darrel Bowie, de 24 ani, aflat atunci în stare gravă, şi Joseph McClain, de 25 ani. Cei doi sportivi sunt acum în afara oricărui pericol. 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61974083
Mamă de lângă Capitală amendată cu 500 de lei pentru că i-a plâns copilul de 2 ani, noaptea
O femeie din Popești Leordeni, mamă a unui copil de 2 ani şi 4 luni, a fost amendată de poliţişti după ce vecinii au reclamat că acesta plângea în miez de noapte.
61963138
Copil de cinci ani, accidentat mortal în Vâlcea. Cine era la volanul mașinii
Un copil de cinci ani, din localitatea Lăpuşata, a fost lovit mortal de o maşină, după ce s-a desprins din mâna bunicii şi a fugit în stradă, informează sâmbătă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
61947887
Un student din Iași descoperă pe Facebook că iubita îl înșală. Urmarea este o poveste ca-n filme
După trei ani de relaţie, relația dintre doi studenţi din Iași a ajuns într-un moment de criză, din cauza infidelității fetei.