Mii de oameni, la slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale. Cea mai mare biserică ortodoxă din lume, inaugurată

×
Codul embed a fost copiat

Este zi de sărbătoare în Capitală. Duminică, în sunetul celui mai mare clopot din lume, a fost sfințită pictura Catedralei Naționale. 

Zeci de preoți, în frunte cu Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și Daniel, Patriarhul României, au oficiat slujba.

Ceremonia istorică a fost transmisă în direct de Știrile PRO TV.

10.000 de pelerini şi 2.500 de invitaţi oficiali, între care preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Nicuşor Dan, alături de familie, premierul Ilie Bolojan, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat la inaugurarea Catedralei Naţionale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume.

Citește și
Papa Francisc
Vizita Papei Francisc în România. Ceremoniile la care va asista Iohannis

De asemenea, au mai fost prezenți Victor Ponta, Viorica Dăncilă, George Simion şi Ludovic Orban, precum şi şeful major al Armatei Române, generalul Gheorghiţă Vlad.

Ultimul sosit în imensa catedrală a fost şeful statului, Nicuşor Dan, împreună cu partenera sa de viaţă Mirabela Grădinaru şi cu cei doi copii Aheea şi Antim, a căror dezinvoltură a stârnit zâmbele celor din jur.

În interiorul Catedralei Naţionale au fost 2.500 de invitaţi, inclusiv credincioşi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, în funcţie de regiunea din care vin.

CITIȚI ȘI: VIDEO. Fiul lui Nicușor Dan, Antim, le-a făcut poze preoților la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale

Slujba de sfinţire a picturii Catedralei a fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.

Începută în urmă cu 15 ani, uriaşa construcţie, care „bifează” mai multe recorduri, a costat peste 200 de milioane de euro, bani proveniţi din donaţii, contribuţia Patriarhiei, dar şi din fonduri publice.

Patriarhul Daniel: Să folosim această împlinire ca pe un moment luminos de întărire a credinţei

Patriarhul Daniel a afirmat că prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I Patriarhul Constantinopolului atât la sfinţirea Altarului Catedralei Naţionale din Bucureşti în 2018, cât şi anul acesta, 2025, la sfinţirea picturii Catedralei, este "o mărturie a unităţii în ortodoxie şi a sprijinului constant al Patriarhiei Ecumenice pentru libertatea administrativă şi demnitatea bisericilor locale".

"Dragostea de sfinţi a Sanctităţii Sale apropie mai mult bisericile ortodoxe surori, iar prin cei patru sfinţi cuvioşi români aghioriţi - Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu şi sfinţii cuvioşi Petroniu, Nifon şi Nectarie Protopsaltul de la Prodromu, pe care Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice i-a inclus în Sinaxarul Bisericii anul acesta, 2025, în şedinţele de lucru din luna august şi luna octombrie, ne oferă modele concrete de comuniune şi cooperare în Domnul Nostru Iisus Hristos", a spus Părintele Patriarh, potrivit Agerpres.

Patriarhul a îndemnat la folosirea sărbătorii sfinţirii picturii Catedralei Naţionale "ca pe un moment luminos de întărire a credinţei şi a iubirii frăţeşti".

"Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să folosim această împlinire ca pe un moment luminos de binecuvântare şi bucurie, de întărire a credinţei şi a iubirii frăţeşti, ştiind că sărbătorirea unui eveniment în Biserică poate fi şi un moment de reînnoire a misiunii, o reîmprospătare spirituală pentru un nou început, pe Slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Amin", a încheiat Patriarhul Daniel.

În cuvântul rostit la finalul ceremoniei, Patriarhul Constantinopolului a vorbit despre cultul sfintelor icoane, amintind de "cele două aniversări istorice din Biserica Ortodoxă a României, respectiv împlinirea a 140 de ani de cefalie prin hotărârea sinodală şi patriarhală, prin tomosul de autocefalie al vrednicului nostru înaintaş Ioachim al IV-lea în 1885, şi împlinirea unui secol de la ridicarea acesteia la rangul şi vrednicia de Patriarhie, prin tomosul dat de Patriarhul Vasile al III-lea în 1925".

"Sfânta icoană nu este o simplă lucrare de artă, nici un element decorativ al bisericilor, al mănăstirilor sau al caselor noastre, ci este răspunsul puternic al teologiei ortodoxe împotriva ereziilor care tăgăduiesc adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu şi al celor care nu primesc îndumnezeirea omului prin har. (...) Arta bizantină a icoanei şi a mozaicului a dat naştere unor capodopere unice şi nepieritoare, păstrate şi la Constantinopol, centrul principal în care a fost dezvoltată şi cultivată în această artă, dar şi în Grecia, la Sfântul Munte Athos, în Tesalonic, în Creta, la Meteore, în Cappadocia, în Cipru, la Muntele Sinai, în mănăstirile Stavnic, Hora, Sfântul Luca, în Ravenna, în Italia, în România, în zona Moldovei, dar nu numai în Serbia şi în alte părţi. Aceste opere sunt admirate, cercetate şi studiate chiar şi de către oameni de ştiinţă, artişti şi iubitori ai frumosului de artă sacră din afara spaţiului creştin. De aceea sunt fireşti bucuria şi entuziasmul nostru duhovnicesc de astăzi la finalizarea şi sfinţirea solemnă a picturii acestui prea frumos lăcaş de cult. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. (...) Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze, să sfinţească, să mântuiască acest oraş, această ţară şi pe voi toţi, împreună cu rugătorii, dăruindu-vă cere de folos pentru mântuire. Amin", a transmis Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului.

Catedrala Națională deține mai multe recorduri

Catedrala Națională deține mai multe recorduri. Este cea mai costisitoare biserică din lume, fiind cheltuiți – doar până acum – 270 de milioane de euro.

Cu o înălțime de 127 de metri, a devenit cel mai înalt lăcaș de cult ortodox din lume.

Are și cel mai mare volum, pentru că înăuntru pot încăpea simultan peste 7 mii de oameni. Și să nu uităm de recordul, foarte probabil, pentru cea mai întinsă pictură în mozaic din lumea creștină.

Catapeteasma, cât un teren de tenis

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române susțin că nu au încă certificări finale, care să ateste recordurile. Însă catapeteasma, adică peretele despărțitor dintre altar și restul catedralei, este cu siguranță cea mai extinsă din lume – 407 metri pătrați. Cât un teren de tenis, cu tot cu spațiul pentru spectatori.

Altarul în sine are aproape 20 de metri și e făcut din beton, și nu din lemn, așa cum se obișnuiește.

Clopotul de 25 de tone, un alt record mondial

Foarte probabil, Catedrala Națională e decorată cu cea mai întinsă pictură în mozaic din lumea creștină. Din cele 6 clopote, cel mai mare are 25 de tone, poartă gravat chipul patriarhului Daniel și a fost fabricat în Germania. E considerat deja cel mai mare clopot cu mișcare autonomă din lume.

Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt: „Ferestrele turlelor sunt prevăzute cu jaluzele care să orienteze sunetul spre sus. Lumea e curioasă să pătrundă, să vadă ce s-a făcut în acești ani.”

Pe de altă parte, preoții spun că nu dimensiunile gigantice ale noii biserici ar fi fost esența proiectului pe care patriarhul Daniel și-a propus să-l vadă realizat. Doar că... așa a ieșit.

Adrian Agachi, reprezentantul Patriarhiei: „Nu este vorba despre doborârea sau atingerea unor recorduri, ci doar de onorarea eroilor neamului românesc și de slujirea lui Dumnezeu, pe care încercăm să o facem prin construirea acestei catedrale.”

Comparații cu alte biserici din lume

Corespondent Știrile PRO TV: „Cel mai mare lăcaș de cult din lume, dacă nu ținem cont de confesiune, rămâne Basilica San Pietro din Vatican – atât ca suprafață (15 mii de m²), cât și ca volum intern (5 milioane m³). Dar ca să vedeți că rugăciunea încape și în spații minuscule, iată cea mai mică biserică de pe glob: Santa Isabel de Hungria, în Malaga, Spania – e ascunsă într-un castel și are 2 metri pătrați. Deci au loc un preot subțirel și un enoriaș… pe rând! În fine, iată biserica dintr-o gară din Germania – Kölner Dom. A bifat un record din cauza perioadei petrecute în șantier – 600 de ani! În cazul catedralei din București, de la anunțul începerii lucrărilor până la sfințire la noi a durat numai 15, pentru că banii au venit constant.”

De fapt, chiar timpul de construcție, pentru o clădire de o asemenea amploare, e privit ca performanță uriașă, de site-urile dedicate recordurilor. Ajungem și la nota de plată... în jur de 270 de milioane de euro, până acum! Cam 200 de milioane din fonduri publice, adică Secretariatul de Stat pentru Culte și primării, și încă 70, din colecta Bisericii. Întrece astfel, prin costuri, Hagia Sofia din Istanbul, ridicată ca biserică ortodoxă cu echivalentul de azi a 35 de milioane de dolari, acum 1500 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Citește și...
Patriarhul Bartolomeu, liderul spiritual al celor 300 de milioane de ortodocși din lume: „Îmbrățișăm nobilul popor român”
Patriarhul Bartolomeu, liderul spiritual al celor 300 de milioane de ortodocși din lume: „Îmbrățișăm nobilul popor român”

Duminică, în sunetul celui mai mare clopot din lume, Catedrala Națională devine polul credinței românești. 40.000 de pelerini sunt așteptați la București pentru sfințirea picturii edificiului.

Vizita Papei Francisc în România. Ceremoniile la care va asista Iohannis
Vizita Papei Francisc în România. Ceremoniile la care va asista Iohannis

Klaus Iohannis va participa alături de Papa Francisc, care efectuează o vizită apostolică în România de vineri până duminică, la ceremoniile care vor fi organizate la Catedrala Naţională, Catedrala Sfântul Iosif şi Blaj.

Donald Trump, surprins în timp ce cântă colinde la slujba de Crăciun. VIDEO
Donald Trump, surprins în timp ce cântă colinde la slujba de Crăciun. VIDEO

Președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania au participat, luni seară, la slujba de ajunul Crăciunului, la Catedrala Națională din Washington.

Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump
Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump

Moment jenant în timpul funeraliilor de stat, care au avut loc la catedrala națională din Washington, dedicate fostului președinte american George Bush Sr. Hillary Clinton l-a ignorant complet pe Donald Trump care s-a așezat la două scaune distanță.

Prima măsură luată în cazul profesorului care a mers cu elevii la Alba Iulia, fără a avea cazare
Prima măsură luată în cazul profesorului care a mers cu elevii la Alba Iulia, fără a avea cazare

Profesorul din judeţul Olt care a mers cu 22 de copii la Alba Iulia, la manifestările organizate de Ziua Naţională, fără a avea cazare, încercând să rămână peste noapte în Catedrala Reîntregirii, va fi cercetat disciplinar.

Recomandări
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică

Sute de tehnicieni STS lucrează în schimburi în aceste zile, ca să rezolve problemele ce apar în secții. Deja sunt ocupați, pentru că în sâmbătă seară se pun în funcțiune tabletele pentru înregistrarea și verificarea alegătorilor.

R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești
R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești

Moldelectrica a anunțat că atacurile rusești din regiunea Odesa au lăsat fără curent sudul Ucrainei și au afectat fluxurile energetice din zonă.

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete
A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița. Va dura, însă, până va ajunge peste tot, pentru că rețeaua are peste 700 de kilometri.