Sfințirea picturii Catedralei Naționale. Polițiștii impun restricții de circulație pe anumite străzi din București

×
Publicitate

Numărăm deja orele până la ceremonia istorică de sfințire a picturii celui mai amplu edificiu religios ridicat în ultimii 100 de ani în România.

Zeci de preoți, în frunte cu Patriarhul din Constantinopol și Patriarhul Daniel, vor oficia duminică slujba de sfințire, care va fi urmărită la fața locului sau pe ecrane de zeci de mii de suflete.

Peste 40.000 de credincioși sunt așteptați să participe la ceremonia de sfințire. Pentru că au drum lung în față, mulți au pornit spre București. De la miezul nopții mașinile nu vor mai putea intra pe străzile din zona Catedralei. Primele garduri de protecție au fost montate deja de jandarmi în fața intrării principale. În curtea catedralei au acces acum doar cei care se ocupă de pregătiri.

Polițiștii vor închide traficul auto

De la miezul nopții, polițiștii vor închide traficul auto pe arterele din zona catedralei. Sunt vizate de restricții Bulevardul Unirii, Calea 13 Septembrie și străzile Izvor, Nicolae Staicovici și Mihail Cioranu.

Șofer: „Abia aștept să se închidă. Stăm acasă, ne relaxăm”.

Claudiu Costea, comisar de poliție: „Să evite această zonă unde sunt aplicate aceste restricții de circulație, sunt rute ocolitoare. Dacă totuși ajung în această zonă, să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri care vor fi prezenți în trafic. E foarte important să manifestăm răbdare în aceste condiții de restricții importante, atât pietonii cât și conducătorii de vehicule”.

Mii de credincioși din toată țara au pornit deja spre București

Între timp, mii de credincioși din toată țara au pornit deja spre București. Un autocar cu 250 de pelerini a plecat în zori din Timișoara. Înainte au participat la o slujbă.

Femeie: „Cu mare bucurie așteptăm să ajungem cu bine, cu liniște și pace, să ne rugăm pentru pacea țării noastre”.

Pentru că drumul e lung, vor înnopta la Curtea de Argeș, iar dimineața vor ajunge la Catedrală.

Marius Sfercoci, consilier eparhial la Arhiepiscopia Timișoarei: „La inițiativa părintelui Patriarh Daniel, prin Cancelaria Sfântului Sinod și Centrele Eparhiale, Mitropolitane din țară, au organizat pelerinaje pentru credincioși tocmai pentru a fi laolaltă biserica, din toate colțurile țării noastre la momentul sfințirii picturii naționale”.

Peste o mie de pelerini au plecat în sâmbătă dimineață și din Cluj-Napoca.

Dan Cismaș, parorhul catedralei Mănăștur-Cluj: „Drumul pelerinajului cuprinde opriri la Mănăstirea Cozia și Mănăstirea Ostrov, iar seara vor ajunge în București”.

Tineri: „Ne bucurăm că avem prilejul să participăm la sfințirea picturii Catedralei Naționale, unde ziderate de peste un secol al poporului nostru și dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest moment binecuvântat”.

8.000 de credincioși vor sosi în București în grupuri organizate și vor fi primiți în curtea catedralei. Ei vor avea acces în timpul ceremoniei de sfințire pe esplanada Catedralei. Restul credincioșilor vor putea urmări slujba din stradă.

Dacă în 2018 s-a sfințit altarul catedralei, duminică zidurile împodobite în 350 de milioane de bucăți de mozaic vor prinde viață prin sfințirea picturii. S-au pus flori, 6 ecrane, covor roșu întins pe scări, magazine cu obiecte bisericești. Ziua debutează cu Sfânta Liturghie care va fi săvârșită de 67 de preoți și 12 diaconi.

Program

- În jurul orei zece, după liturghie, sunt așteptați Nicușor Dan, Bolojan și alți politicieni și invitați.
- La ora 10:15 vin cei doi patriarhi - Daniel și patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, care a și ajuns în România vineri.
- La ora 10:30 începe ceremonia de sfințire a picturii catedralei - se încheie la 12:30, după care începe procesiunea de închinare în sfântul altar - prioritate, au decis cei de la Patriarhie, au oficialii și persoanele de pe esplanadă, urmând ca după ora 20 să se formeze rând pentru toți cei care vor să facă asta.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
O șalupă de agrement s-a izbit de barje în portul Galați. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital

Se întunecase afară când un martor a sunat la 112 și a anunțat că șalupa s-a izbit de barjele care staționează în dreptul portului, pentru a încărca sau descărca minereuri.

CFR SA alocă peste 50 de milioane lei pentru modernizarea liniei Dărmănești-Vicșani. Peridoada lucrărilor, 80 de luni

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA alocă până la 50,3 milioane lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmăneşti - Vicșani - Frontieră”, lotul al doilea.

Nicușor Dan, la Ziua Armatei: Nu este suficient să te bați cu pumnii în piept că vrei pace, trebuie să fii responsabil VIDEO

Preşedintele Nicuşor Dan, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că modernizarea Armatei Române este o prioritate, punctând că nu e suficient să spui că vrei pace, ci trebuie să fii responsabil, să te pregăteşti ca să descurajezi războiul.

 

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.