Cât la sută din populația Capitalei s-a vaccinat anti-Covid. Anunțul medicului Valeriu Gheorghiță

62176557

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că aproximativ 23% din populaţia Capitalei s-a vaccinat anti-Covid.

Acesta le recomandă tuturor celor care au trecut prin boala provocată de SARS-CoV-2 să se imunizeze, precizând că după vaccinare se anticipează o durată mult mai mare de protecţie decât în cazul trecerii prin boală, transmite News.ro.

„Pot să vă spun chiar că vorbim de 23% în municipiul Bucureşti (rată de imunizare prin vaccinare – n.r.). Este o evaluare pe care am făcut-o chiar în cursul zilei de astăzi. Pe măsură ce ritmul de vaccinare observăm că este în creştere, ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să fie vaccinate şi astfel să avem deja judeţe în care să putem atinge mai repede pragul de imunizare colectivă şi astfel de demersuri particulare, cum se întâmplă la Timiş, să poată fi menţinute şi în alte judeţe unde există posibilitatea aceasta de organizare (...) pentru a facilita accesul la vaccinare”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă autorităţile iau în calcul numărul persoanelor care au trecut prin boală atunci când iau măsuri de relaxare, medicul a explicat că nu există date certe în acest sens.

„Este foarte greu de estimat numărul persoanelor care au trecut prin boală, avem studii de seroprevalenţă, însă un procent de persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 au fost şi vaccinate, deci nu sunt perfect complementare aceste date şi tocmai de aceea este greu de luat în calcul care este numărul celor care au trecut prin infecţie şi au dobândit această imunitate prin boală şi al celor vaccinaţi. Estimăm, sau cel puţin acest lucru este arătat de datele ştiinţifice, o perioadă de protecţie după boala naturală între trei până la şase luni. De aceea, imunitatea obţinută prin boala naturală nu este o soluţie pe termen lung. (...) Recomandăm vaccinarea tuturor celor care nu au alte contraindicaţii”, a mai declarat preşedintele CNCAV.

Acesta a menţionat că vaccinurile îşi menţin nivelul de eficienţă de peste 90% şi după şase luni şi se anticipează „o durată mult mai mare de protecţie”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62185798
Preşedintele Ciadului a decedat după ce a fost rănit în lupte împotriva rebelilor

Preşedintele Ciadului, Idriss Deby Itno, la putere de 30 de ani, a decedat marţi după ce a fost rănit în timp ce comanda armata în lupte împotriva rebelilor din nordul ţării, la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit AFP.

62185797
Incidența cazurilor de Covid-19 în România. Bucureștiul și șapte județe, în zona roșie

Şapte judeţe şi Capitala se află în zona roşie, înregistrând o incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 de peste 3 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor transmise, marţi, de Grupul de Comunicare Strategică.

62172590
Coronavirus România, bilanț 20 aprilie. 2.931 cazuri noi și record de decese

Coronavirus România, bilanț 20 aprilie. Pe teritoriul României au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 950.242 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.