Cât de sigure sunt blocurile din România. Cum putem verifica dacă apartamentul în care locuim va rezista la un cutremur

×
Publicitate

Normele tehnice de proiectare și execuție a clădirilor din România, sunt “net superioare” celor din 1977, dar, ca și în Turcia, problema e că unii constructori fac «derogări» de la aceste reglementări.

Pentru cei care doresc să-și cumpere o locuință, există însă câteva soluții pentru a verifica siguranța clădirii, a declarat, pentru emisiunea IBani, Mihai Pavel, inginer proiectant în domeniul construcțiilor civile, specializat în Inginerie Seismică la institutul international de profil din Tsukuba, Japonia.

Pavel ocupă, de asemenea, și funcția de Director Tehnic al Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS).

Cereți dezvoltatorului cartea tehnică a imobilului

Cel mai important document pe care un cumpărător trebuie să-l ceară dezvoltatorului unui bloc nou de locuințe este cartea tehnică a imobilului, care conține toate datele referitoare la proiectarea și construcția clădirii.

Mihai Pavel: “În principiu, vorbind de sistemul calității în construcții, orice construcție proiectată și executată corect, precum și toate documentele care au stat la baza proiectării și execuției trebuie să regăsească într-un material unic - cartea tehnică a construcției. Cum e cartea (de identitate) a mașinii.

Ea, fără doar și poate, este obligatoriu să existe, în special la o casă nouă. Casele vechi, într-adevăr, nu prea au cărți tehnice, din diverse motive. Dar casele făcute astăzi (…) este imposibil să nu aibă carte tehnică, iar cumpărătorul ar trebui să o solicite în mod obligatoriu de la dezvoltator”.

Ștefana Todică: Pot verifica eu, cumpărătorul, sau e musai să apelez la un specialist?

Mihai Pavel: Sunt unii parametri pe care-i poate verifica și cumpărătorul, dar recomandabil și, cu caracter aproape obligatoriu, este apelarea la un specialist. Acesta poate să fie un expert tehnic, verificator de proiect, inginer, poate să fie chiar un prieten de familie care are pregătire în domeniul ingineriei sau al arhitecturii.

Ștefana Todică: La ce ne uităm?

Mihai Pavel: În primul rând, ne uităm dacă există piesele legale, dacă există autorizație de construire, recepția clădirii. După aceea, dacă există proiectul de rezistență, care trebuie să fie complet, - adică să aibă toate planșele, nu să fie parțial, doar pentru autorizarea de construire, și proiectul tehnic de execuție.

“Există aparate, în ziua de azi, cu care putem afla cât fier-beton se află într-un perete sau cât de gros e peretele respectiv”

Pavel atrage atenția că, mai ales în cazul construcțiilor ridicate în regie proprie, documentația este adesea parțială și insuficientă, ceea ce face și mai importantă apelarea la un specialist.

“Există laboratoare, există specialiști, există aparate în ziua de astăzi cu care se poate verifica calitatea materialelor puse în operă, se poate verifica modul de armare, grosimea peretelui” spune Pavel, care atrage însă atenția că datele trebuie interpretate de un specialist, pentru a oferi o imagine relevantă asupra situației clădirii.

Mihai Pavel: “Spre exemplu, dacă eu îmi cumpăr un apartament la etajul 6 al unui bloc și aduc un specialist care doar să scaneze prin perete, și văd că am un perete de beton de 30 de centimetri armat cu patru bare de diametru 16 mm, informația asta nu-mi spune nimic, pentru că trebuie interpretată de un specialist.

În Turcia a fost “o acțiune seismică ieșită din comun”

Mihai Pavel: (În Turcia) e un cumul de factori. Să nu uităm că cele două cutremure care au lovit Turcia în mod succesiv, în interval de mai puțin de o zi, au fost cutremure distructive, de suprafață, care provoacă daune extraordinar de mari, pe o arie restrânsă. Dar pe acea arie pe care provoacă daunele, acestea sunt extensive, sunt foarte, foarte puternice.

Acțiunea seismică din Turcia a fost una ieșită din comun, iar răspunsul clădirilor a fost pe măsură, în sensul că doar acele clădiri care au fost proiectate ținând cont mai bine de reglementările tehnice, cu materiale de calitate și cu un sistem de verificare și de observație mai stricte, au avut o șansă să rămână în picioare, a explicat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62322022
Cum poți dona către Ambulanța pentru monumente, asociația care salvează patrimoniul național al României
Cum toate s-au scumpit și facturile sunt greu de suportat, cei care se gândesc să doneze pentru semenii nevoiași ori pentru comunitate sunt din ce în ce mai puțini.
62140736
Programul „Noua Casă” versus credit ipotecar clasic. Diferențele dintre cele două tipuri de împrumut
Decizia de a cumpăra o locuință cu împrumut de la bancă e tot mai grea, în condițiile în care dobânzile au crescut în ultimul an.    
62318880
Ce venituri trebuie să ai acum ca să poți să iei un credit pentru locuință prin programul Noua Casă
În curând începe Programul Noua Casă. Iar cei care vor să-și cumpere o locuință trebuie să aibă pregătit un avans de doar 5%, dacă prețul este până în 70.000 de euro.