Carmen Dan susţine că nu vrea desfiinţarea Direcţiei Anticorupţie. Acuzaţiile şefului DGA

62039515
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Interne a declarat miercuri că nu intenţionează să desfiinţeze structura anticorupţie din minister, al cărei şef a atacat-o dur acum 2 zile. 

Ministrul Carmen Dan a avut o întâlnire miercuri la sediul DGA, după scandalul izbucnit la Direcţia Generală Anticorupţie în ultimele zile. Șeful acestei structuri din MAI, Cătălin Ioniță, a trimis o scrisoare deschisă prin care, printre altele, o acuză pe șefa de la Interne că a mințit și că i-ar fi cerut să distrugă niște documente.

Chestorul mai spunea, printre altele, că ministrul Carmen Dan “a făcut afirmaţia că trebuie să fiu ascuns într-o funcţie pe undeva prin minister” şi vorbeşte despre ameninţări, printre care şi “înscenarea unui dosar penal la DNA”, “urmărirea clipă de clipă a familiei” şi “prezentarea tezei de doctorat ca fiind plagiată”.

Cătălin Ioniţă suţinea că se încearcă îndepărtarea sa de la conducerea structurii anticorupţie din minister şi anunţa că se va adresa organelor competente. Scrisoarea a fost trimisă după ce ministrul Carmen Dan a anunţat că vor fi schimbări în DGA.

 

 

Comunicatul MinisteruluI Afacerilor Interne

 

Având în vedere recentele discuții din spațiul public privind Direcția Generală Anticorupție (DGA), în cursul zilei de astăzi, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a avut o întâlnire, la sediul DGA, cu factori de comandă, dar și cu personalul de execuție prezent în unitate, ocazie cu care a transmis că prin procesul de reorganizare care a fost solicitat nu se urmărește o desființare a direcției.

​

Direcția Generală Anticorupție este o structură importantă și reprezentativă pentru MAI. În context, ministrul de interne a transmis că singurul obiectiv al reorganizării este consolidarea activității de prevenire și combatere a corupției și întărire a climatului de integritate din minister, plecând de la o autoevaluare internă.​

Ministrul afacerilor interne a exemplificat nevoia de intensificare a acțiunilor DGA, inclusiv cu recentele evoluții de la nivelul Academiei de Poliție, unde există suspiciuni de comitere a unor fapte grave de amenințare a unui jurnalist interesat de subiectul plagiatelor tezelor de doctorat.

​De asemenea, ministrul de interne a transmis că opiniile exprimate public de directorul general, într-o modalitate pe care și-a asumat-o personal, nu ar trebui să interfereze cu activitatea instituției și cu atingerea obiectivelor acesteia.

​Ultima reorganizare a DGA a avut loc în anul 2016, urmând aceleași considerente.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62040164
O ceartă între vecini s-a transformat într-un adevărat scandal cu poliţiştii sosiţi în zonă

O ceartă între două familii din localitatea Suplac, judeţul Mureş, a luat amploare când la faţa locului au ajuns poliţiştii. Agenţii au încercat să-l încătuşeze pe unul dintre scandalagii, dar familia lui a ripostat.

62040147
Ofițer de poliție din Slatina, suspectat că ar fi amenințat cu moartea o jurnalistă

Un ofiţer de poliţie din Slatina este acuzat că i-ar fi trimis un mesaj de ameninţare cu moartea jurnalistei de investigaţie Emilia Șercan.

62040146
Dosar de răpire în cazul copilului dispărut de acasă. Cum a fost găsită fetița din Bacău

Dispariţia de o noapte întreagă a unei fetiţe de 2 ani din Blăgești, judeţul Bacău, deschide un dosar de răpire.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!