Care este riscul formării de tornade în următoarele ore. Metoda prin care se vor da alerte

62041616

Mulţi români s-au speriat după ce aplicaţiile meteo i-au anunţat că ploile şi vijeliile care ne vor lovi în următoarele ore pot fi însoţite lşi de tornade.

Este greu, dacă nu imposibil de spus dacă vor avea loc tornade în Bucureşti sau în alte regiuni ale ţării, aşa cum au fost anunţaţi mulţi români prin aplicaţiile meteo. Specialiştii ANM au explicat pentru Ştirile ProTV că este imposibil ca o tornadă să fie prognozată cu câteva ore sau chiar cu câteva zeci de minute înainte.

Meteorologii pot însă vedea pe hărţile radar că se dezvoltă o supercelulă care poate fenomene extreme, cum ar fi tornada. Dar, chair dacă supercelula se formează, nu e obligatoriu să asistăm la fenomenul de “pâlnie”, practic definiţia tornadei. 

În urmă cu câteva zile, după tornada din Călăraşi, s-a creat un protocol între ANM şi DSU, astfel ca printr-o linie verde specială, fenomenele meteo extrem de periculoase, inclusiv tornade, să fie anunţate imediat, inclusiv prin aplicaţia RO-ALERT.

De asemenea, astfel de fenomene sunt anunţate imediat pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Au apărut imaginile! Se construiește un stadion spectaculos în România, de 140.000.000€
Au apărut imaginile! Se construiește un stadion spectaculos în România, de 140.000.000€
Citește și...
62041783
Hoțul care a furat 20.000 de euro din locuința unei femei, prins de polițiști
Poliţiştii din Bistriţa au reuşit să dea de urma hoţului care la sfârşitul săptămânii trecute a furat 20.000 de euro din locuinţa unei femei, angajată să îngrijească biserica Evanghelică din oraş.
62043012
A dat foc unei butelii, iar explozia provocată i-a fost fatală. Ce plan ar fi avut bărbatul
Un bătrân din comuna Topraisar judeţul Constanța, a murit, după ce a provocat o explozie în bucătăria de vară a casei în care locuia.
62043052
Ploile au făcut ravagii în vestul țării și au inundat șoselele
Vremea rea deja s-a dezlăntuit în vestul țării! Un bulevard şi un sens giratoriu din Arad au fost inundate duminică seara, în urma precipitaţiilor abundente.