Care este adevărul despre teoriile care promovează vitamina D ca un leac miraculos pentru Covid-19

62183270
Profimedia

Pe măsură ce Covid-19 a început să afecteze întreaga lume, la fel au făcut-o și dezinformările privind modul de tratare al bolii. Uneori, dezinformarea poate apărea chiar din idei care au un sâmbure de adevăr - atunci este cel mai dificil de abordat.

Există multe tratamente despre care s-a spus că sunt eficiente la Covid-19. Hidroxiclorochina, Ivermectina și vitamina D - toate au fost testate. Sugerarea că un tratament este eficient ca apoi să se constate că nu funcționează, în urma unor studii suplimentare, face parte din procesul științific, scrie BBC.

Există motive pentru care vitamina D ar putea fi considerată utilă în tratarea sau prevenirea Covid-19.

Aceasta are un rol în creșterea imunității. Britanicilor li se recomandă să ia vitamina D pe timpul iernii, iar cei cu deficiențe de vitamina D sunt sfătuiți să ia suplimentul pe tot parcursul anului. Până în prezent, niciun studiu nu a demonstrat însă un efect suficient de convingător pentru a susține administrarea de doze mai mari pentru a preveni sau trata bolile - dar asta nu înseamnă că acest lucru nu se va schimba în viitor.

Deci este de înțeles cum au ajuns unele persoane să ia vitamina D pentru tratarea Covid-19. Însă unii au mers mult mai departe și au sugerat pe rețelele de socializare că guvernele „abia menționează” eficiența vitaminei D și, în schimb, se concentrează pe vaccinare. Alții promovează teoria că eficiența vitaminei D pentru tratarea Covid-19 este ignorată pentru că Organizația Mondială a Sănătății este plătită de marii producători de medicamente.

Dar guvernele au adoptat alte tratamente ieftine și eficiente, cum ar fi dexametazona, odată ce studiile au arătat că funcționează. În plus, industria vitaminelor se ridică la miliarde de euro.

Ce spun studiile?


Mai multe studii au indicat că vitamina D are efecte asupra Covid, dar dovezile sunt în mare parte observaționale - ceea ce înseamnă că analizează ce se întâmplă cu persoanele cu niveluri mai ridicate și mai mici de vitamina D, fără să țină cont de alți factori.

Nu este o dovadă clară a eficienței vitaminei D - pentru asta este nevoie de un studiu controlat, în care o parte dintre participanți să primească tratamentul, iar celorlalți să le fie administrat un produs placebo, astfel încât cercetătorii să poată observa clar dacă există un efect real.

Studiile observaționale arată că anumite grupuri sunt mai susceptibile de a avea deficiențe de vitamina D și de a se îmbolnăvi de Covid - persoanele în vârstă, persoanele cu obezitate sau persoanele cu pielea mai închisă. Este posibil ca o deficiență de vitamina D să fie motivul pentru care aceste grupuri prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire sau pot exista și alți factori ce țin de starea de sănătate sau de mediu, care să conducă atât la scăderea nivelului de vitamina D, cât și la o susceptibilitate mai mare la Covid-19.

Astfel, autoritățile sanitare britanice le recomandă persoanelor cu pielea închisă la culoare să ia în considerare administrarea unui supliment de vitamina D „pe tot parcursul anului”.

Nivelurile de vitamine pot scădea, de asemenea, ca o consecință, mai degrabă decât ca o cauză, a bolii.

Care este pericolul?


Atunci când rezultatele studiilor se potrivesc cu viziunile și convingerile oamenilor - cum ar fi ideea că „lucrurile naturale nu ne pot face rău” - atunci ajung mult mai ușor să fie considerare adevărate și să fie distribuite în în mediul online, a explicat profesorul Sander Van der Linden, psiholog la Universitatea din Cambridge.

Deși persoanele care promovează medicina naturistă sau alternativă au principii distincte față de ale celor care se opun vaccinării, ajung uneori să se suprapună.

Postările anti-vacciniștilor sunt „strâns legate de alte subiecte - religia, medicina pe bază de plante și medicina alternativă, comunitatea naturală”. Asta înseamnă că teoriile răspândite de aceștia - cum ar fi ideea că vitamina D poate înlocui vaccinarea - pot ajunge foarte ușor și în alte comunități, iar oamenii să nu își dea seama că este o conspirație, spune profesorul Van der Linden.

Vitamina D este relativ sigură (deși pot apărea probleme la doze mari), deci este posibil să nu pară cea mai dăunătoare dintre dezinformări.

Pericolul apare atunci când oamenii sugerează că suplimentul este un leac miraculos și ar trebui să înlocuiască vaccinul, masca și măsura de distanțare socială.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie

Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19, unde peste 40 de psihoterapeuţi voluntari vor fi alături de oricine are nevoie de sprijin emoţional, scrie News.ro. 

Noi cabinete de vaccinare cu serul Moderna, deschise de marți în mai multe județe din țară

Alte 12 fluxuri/cabinete de vaccinare cu serul produs de compania Moderna se deschis, începând de marţi, în 9 judeţe, aproape 5.000 de persoane fiind deja programate pentru a fi imunizate.

Numărul de noi îmbolnăviri de COVID-19 este în scădere, dar secțiile ATI sunt sufocate

Autoritățile noastre au anunțat că numărul de noi îmbolnăviri de COVID-19 este în scădere, dar secțiile de terapie intensivă sunt sufocate.

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.