Care e nivelul lacurilor de acumulare de la noi, în plină secetă. Recomandări de la „Apele Române”

62465562
Agerpres

Lacurile de acumulare din România sunt pline cu apă, în proporție de 80%, în timpul acestei perioade de secetă, arată „Apele Române”.

Gradul de stocare a apei în principalele 40 de lacuri de acumulare este, în prezent, de 80%, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, transmite Agerpres.

„Continuăm să stocăm apa în principalele 40 de lacuri de acumulare, astfel încât acesta să fie în jurul valorii de 77% (faţă de cât este în prezent de 80%). Monitorizăm atât modul de alocare a resurselor de apă, cât şi aplicarea Planurilor de restricţii, fiind în continuare 290 de localităţi în sistem centralizat unde apa este furnizată cu restricţii şi alte 239 fântâni secate, cele mai afectate localităţi fiind cele din judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea. Planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu. Dar găsirea celor mai bune soluţii de împărţire judicioasă şi raţională a apei va depinde de modul de colaborare între instituţii, inclusiv schimbul de date, prioritatea absoluta fiind asigurarea resurselor de apă pentru populaţie. La nivel local şi naţional, vorbim despre dialogul permanent între utilizatorii de apă - în special serviciile de utilităţi de apă şi canalizare, energie, agricultură şi industrie - printr-o abordare integrată a managementului resurselor de apă şi să promoveze o economie circulară", precizează reprezentanții ANAR.

Ghidul de economisire al apei

Oficialii „Apelor Române” încurajează populația să adopte soluţii individuale de economisire a apei, "acolo unde avem această posibilitate", precum şi de alternative de stocare şi recirculare a apei în activităţile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar şi în sectorul industrial sau agricol.

Conform Ghidului de economisire a apei, întocmit de instituţie, este nevoie de verificarea periodică a instalaţiei de apă din locuinţă, a vaselor de toaletă şi a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcţionare, iar dacă se constată defecţiuni să fie reparate în regim de urgenţă. De asemenea, se menţionează folosirea raţională a apei la baie şi bucătărie, fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operaţiuni de spălare), precum şi folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau a unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare).

Alte exemple de economisire a apei sunt: refolosirea apei în care se spală legumele şi fructele pentru udarea plantelor; întreţinerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii şi reumplerii acestora; montarea economizoarelor de apă la robinete; utilizarea maşinilor de spălat (rufe şi vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă; folosirea/înmagazinarea apei din precipitaţii; adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62467847
Bărbat venit în România, urcat în avion și trimis acasă de autorități. A fost interzis în UE

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Columbia a fost escortat de polițiștii de imigrări din Brașov. Acestuia i s-a interzis timp de patru ani să intre pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elveție

62467840
Un bărbat de 32 de ani din Iași a murit după ce a muncit în soare. Temperatura corpului urcase la 43,3 grade

Un bărbat de 32 de ani dintr-o localitate din Iași a murit, după ce a muncit în soare, în propria gospodărie.

 

62430720
Medvedev: Primirea Ucrainei în NATO este o declarație de război împotriva Rusiei și începutul distrugerii planetare

Aderarea Ucrainei la NATO reprezintă o declarație de război împotriva Rusiei, crede fostul președinte Dmitri Medvedev. Doar "prudenţa" din partea alianţei nord-atlantice ar putea împiedica distrugerea planetei.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.