Caniculă extremă în sudul Europei. Turiștii și localnicii s-au bălăcit în celebra fântână Trocadero din Paris

×
Publicitate

De mai bine de o săptămână, Spania, Franța, Italia, dar și Belgia ori Germania, se topesc sub un val de caniculă neobișnuit pentru începutul verii!

În Franța și în Peninsula Iberică s-au înregistrat sâmbătă temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Chiar și în Marea Britanie este cald, ca în Caraibe.

Nu s-au mai măsurat aici asemenea temperaturi din anii '70.

Celebra fântână arteziană Trocadero din Paris s-a transformat într-o piscină pentru sute de localnici, veniți aici să se răcorească și să scape de canicula care a lovit Capitala Franței. Potrivit meteorologilor, a fost cea mai fierbinte zi de iunie din ultimii 70 de ani, cu temperaturi care au atins 40 de grade Celsius.

Marc Noden, turist din Manchester: „Suntem aici de câteva zile, așa că am făcut tot ce aveam în plan să facem, cu multă apă și multe înghețate.”

Tom Wilbur, turist din Washington„Este prima mea vizită în Paris, așa că încercăm să ne descurcăm (cu canicula), bem multă apă, folosim protecție solară și stăm la umbră, dar e cald.”

Sunt și localnici cărora căldura le este pe plac.

Luc Portal, localnic: „Aș prefera o zi foarte caldă în locul uneia foarte reci. Prefer soarele în locul ploii și al zăpezii. Mai mult decât atât, nu e chiar un val de căldură, așa că nu mă deranjează. E o ocazie bună să ieșim și să ne bucurăm de vreme. Îmi place, ca să fiu sincer.”

Încălzirea globală e de vină

Și în Barcelona, localnicii și turiștii s-au înghesuit pe plajă, din cauza temperaturilor de până la 40 de grade Celsius. De vină este încălzirea globală, spun tot mai mulți.

Marie Terquis, turist francez: „Cred că acest val de căldură e alarmant. Putem vedea consecințele schimbărilor climatice. Trebuie să găsim soluții pentru viitor. Nu putem să continuăm așa. Avem recorduri de temperatură, ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată, cum ar fi cele 37 de grade din Paris. Sunt vești foarte alarmante.”

Abdel Ali, turist din Maroc: „E prima oară când vin în Barcelona. Nu mă așteptam la căldura asta. Cred că de vină e încălzirea globală pentru căldura din Europa și din toată lumea. Trebuie să respectăm mediul.”

Canicula și vântul care își tot schimbă direcția sunt de vină pentru numeroase incendii de vegetație, izbucnite cu precădere în nord-vestul Spaniei. Peste 1,700 de oameni din 13 sate au fost evacuați, din cauza focului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Turist lovit de o bucată de gheață, pe Valea Sâmbetei. A fost preluat de elicopterul SMURD

Amplă misiune de salvare pe Valea Sâmbetei, în județul Brașov. Un bărbat de 37 de ani a ieșit de pe traseul turistic montan și a ajuns într-o zonă cu zăpadă.

Accident produs de un șofer turc, care conducea o limuzină, între Târgovişte şi Ploieşti. Bărbatul și-a recunoscut vina

Accident pe DN72, între Târgovişte şi Ploieşti. O femeie în vârstă de 54 de ani a ajuns la spital după ce maşina pe care o conducea a fost izbită în plin de o limuzină şi rostogolită în şanţul de pe marginea drumului.

Incendiu la o hală din comuna 1 Decembrie din Ilfov. Focul a fost localizat şi se lucrează pentru lichidare

Incendiul produs sâmbătă seara la o hală din comuna 1 Decembrie a fost localizat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.