Cancerul castanilor a fost tratat, iar acum cultivatorii visează iar la profituri record

×
Publicitate

După ce în ultimii 20 de ani plantaţii întregi de castani au dispărut din cauza bolilor şi a defrişărilor, specialiştii au reuşit în sfârşit să scoată puieţi.

Aceștia au fost plantaţi în zonele cu tradiţie din Baia Mare şi Tismana şi, mai nou, în comunităţi mici din sudul ţării.

Ministerul Mediului şi Comunitatea Europeană au dat două milioane de euro pentru a trata aşa numitul ”cancer al castanilor”.

Cancerul de scoarţă a decimat castanii comestibili. O ciupercă asiatică i-a atacat şi mulţi pomi s-au uscat. A fost nevoie de o intervenţie rapidă.

Elisabeta Jugănoiu, manager de proiect: "Se fac nişte orificii în scoarţa bolnavă, se injectează cu seringa acest material de scoarţă, se bandajează cu benzi pentru a nu pătrunde ploile sau vântul."

Într-o pepinieră a Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Silvică de la Braşov, s-a reuşit înmulţirea puieţilor. Acum, sunt plantaţi şi în alte zone ale ţării, nu doar în cele cu tradiţie, Tismana şi Baia Mare.

Este nevoie însă de 6-7 ani pentru ca aceşti puieţi să facă primele castane. În România, erau vremuri în care plantaţiile de castani comestibili se întindeau pe 3 mii de hectare. Acum, mai avem doar câteva sute. 

Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului: "Toţi localnicii să aibă grijă de ei, pentru că pot să devină profit al localnicilor, în sensul că se poate dezvolta o zonă profitabilă."

La Tismana, în judeţul Gorj, au fost salvate în ultimii ani, de cancerul castanilor, peste 100 de hectare.

Proprietarii culeg acum rodul din noii lor arbori.

Vasile Mogoș Guțilă, proprietar castani: "Tot ce am strâns am vândut, am vândut toată recolta.”

Până la începutul anilor '90, când au început să se îmbolnăvească, plantaţiile de castani din Tismana le asigurau localnicilor o sursă bună de câştig.

Gheorghe Drumen, proprietar castani: "Odată, satul supravieţuia din asta. Aduna toamna castane şi îşi cumpăra varză, porcul, îşi cumpărau oamenii ce era nevoie, acum…"

Cultivatorii vând kilogramul de castane cu 8 lei, însă pe piaţă preţul se poate tripla.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61994054
Țara din UE care are mai mulți bani decât poate cheltui. Cel mai mare buget din istorie

Pentru al şaselea an consecutiv, Guvernul nu intenţionează să recurgă la împrumuturi.

62003441
Suma primită lunar de bugetari pentru hrană. Primarii taie din investiții ca să poată da banii

Se fac calcule peste calcule în mai toate primăriile din ţară pentru indemnizaţia de hrană, un nou drept al tuturor angajaţilor de la stat, prevăzut de legea salarizării din fonduri publice.

61920177
Lista celor 5.000 de persoane selectate să primească din partea PMB eco-vouchere auto

Lista celor 5.000 de proprietari de maşini acceptaţi în Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare a fost publicată pe site-ul Primăriei Capitalei.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.