Cadrele medicale de la Infecțioase, primii români vaccinați împotriva Covid-19

×
Publicitate

Medicii și asistentele din secțiile de boli infecțioase care au intrat de la început în lupta cu noul virus vor fi primii vaccinați, posibil înainte de anul nou.

După aproape 10 luni de pandemie, angajații spitalelor, tot mai obosiți și traumatizați, așteaptă imunizarea.

Doi doctori de la Câmpia Turzii au demisionat și acuză că în spitalul lor, care nu era destinat pacienților cu COVID, au fost internați bolnavi cu noul virus, alături de cei cu alte afecțiuni.

Klaus Iohannis: ”S-a decis trimiterea unui prim lot simbolic și va veni unul mai mare în lunile următoare și vor continua până toată populația se va putea vaccina. Nu e obligatorie, dar prin această vaccinare pandemia se poate termina pur și simplu".

Nelu Tătaru: "Această cantitate simbolică noi o vom dirija către acele secții de boli infecțioase, fiind și primii care au intrat în luptă și ultimii care vor ieși din luptă în această pandemie".

Institutul Marius Nasta din Capitală, unul dintre cele mai mari spitale, a trimis deja listele cu angajații care vor să se vaccineze în prima etapă.

Cei care au refuzat imunizarea sunt angajați cu boli cronice, care vor să vadă prospectul vaccinului înainte de imunizare.

Beatrice Mahler: ”Am trimis formularele completate și în acel moment aproape toți colegii mei au susținut nevoia de vaccinare și s-au trecut pe lista. 95% dorim acest lucru”.

Medicii sunt obosiți după 10 luni de pandemie și așteaptă vaccinul cu speranță.

Dr. Dragoș Zaharia, medic primar pneumolog: ”Am vrea să revenim cât mai curând la normalitate și avem o speranță în campania de vaccinare, sperăm că o parte a populației să se vaccineze, măcar 30%, dar mă îndoiesc că se va atinge acest număr”.

Numărul de pacienți care se îmbolnăvesc zilnic e în continuare foarte mare. În ultimele 24 de ore avem peste 6.000 de noi cazuri, iar în secțiile de terapie intensivă sunt 1.267 de bolnavi, în condițiile în care la nivelul întregii țări mai sunt doar 293 de paturi libere. 430 dintre acești bolnavi sunt intubați.

11.977 de pacienți internați
43.109 pacienți se tratează acasă
164 de decese

Pe fondul supraaglomerării spitalelor covid, mulți pacienți ajung să fie tratați în celelalte spitale, alături de pacienți cu alte boli.

 

Un medic din Câmpia Turzii acuză că pacienții ar fi murit cu zile

 

Un medic din Câmpia Turzii acuză că în secția de medicină internă au fost internați în ultimele luni zeci de bolnavi infectați cu SARS-COV-2 alături de pacienți non covid.

Mai grav este că, potrivit medicului, acești bolnavi n-ar fi primit tratamentul eficient în această boală pentru că spitalul nu era suport COVID, iar unii ar fi murit cu zile.

După ce a scris pe Facebook despre aceste nereguli, medicul a demisionat. La scurt timp, un alt coleg și-a depus demisia.

Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii: ”Dacă erau acele situații în care nu puteau fi preluați la Cluj, atunci rămâneau până când Clujul îi putea prelua. Din păcate, m-am lovit de opoziția acestui doctor, care deși era șeful secției de Interne, nu a găsit soluțiile necesare pentru transformarea lui în secție suport Covid, deși intenția a fost și discuția la nivelul DSP și Prefectură. Sunt convins că motivul financiar este motivul care a adus la aceste inconveniente”.

Autoritățile se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri în perioada următoare.

Organizația Mondială a Sănătății le recomandă tuturor celor care-și vor vizita familia de sărbători să poarte mască în interior și să ventileze bine spațiile pentru că există riscul unui al treilea val al pandemiei în 2021.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62162511
Nelu Tătaru: Vom primi eşalonat doze de vaccin împotriva Covid-19, în fiecare lună

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Digi 24, că primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID care vor sosi în ţară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.

62164359
Aproape 100 de români, păcăliţi să dea avans 2.000 de lei pentru Revelion la o cabană inexistentă

Aproape o sută de persoane au fost păcălite, după ce și-au rezervat o cabană de vis în județul Cluj.

62163749
Municipiul Vatra Dornei intră în „scenariul roşu” până pe 1 ianuarie. Ce restricții se vor impune

CJSU Suceava a decis miercuri că municipiul staţiune Vatra Dornei intră din data de 18 decembrie în zona roşie de restricţii pentru o perioadă de 14 zile, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit 4 la mia de locuitori.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.