Cabana Capra de pe Transfăgărășan a fost lovită de o avalanșă. Turiștii au fost evacuați în siguranță | GALERIE FOTO

×
Publicitate

Problemele s-au ținut scai de șoferii care s-au încumetat să scoată mașinile pe șosele. Mulți dintre ei au rămas blocați în troiene și nu au mai putut înainta. Iar în Argeş, pe Transfăgărăşan, o avalanșă a afectat serios Cabana Capra.

UPDATE 21:00 Autorităţile din judeţul Argeş au anunţat, duminică seară, că acţiunea de evacuare a turiştilor rămaşi izolaţi la cabana Capra din munţii Făgăraş s-a finalizat, toţi turiştii plecând spre Piteşti cu autocarele sau spre casă, cei care au fost aşteptaţi de rude.

Conform acestora, a doua avalanşă, produsă duminică dimineaţă, a fost mai mare decât prima şi după producerea acesteia turiştii au sunat la 112.

„Pădurea de pe un versant întreg a fost rasă, nu mai există”, a adăugat prefectul.

Acesta a precizat că, duminică dimineaţă, a luat legătura inclusiv cu reprezentanţi ai MApN pentru a face procedurile administrative în aşa fel încât, dacă ar fi fost cazul, autorităţile să poată apela la intervenţia militarilor, însă nu a fost cazul.
În total, 72 de persoane se aflau în cabana lovită de avalanşe, dintre acestea, 57 erau turişti, printre care şi copii.

UPDATE 16:00 19 persoane au fost deja evacuate în siguranță de către jandarmii montani, salvamontiști și pompieri și au ajuns la microbuze.

Urmează ca alte 41 de persoane să fie coborâte în siguranță de pe munte.

UPDATE 15:00 A început coborârea celor 60 de persoane blocate la Cabana Capra. Forțele de intervenție au mai găsit urmele a alte șapte avalanşe de dimensiuni mai mici, a anunțat prefectul județului Argeș.

Echipele de salvatori au început, duminică, coborârea celor 60 de persoane blocate la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan după producerea unei avalanşe, anunţă Instituţia Prefectului Argeş.

"18 militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş acţionează în zonă împreună cu alţi 6 militari veniţi din Dâmboviţa, Olt şi Vâlcea. Şase salvatori montani sunt în echipele de intervenţie. 10 poliţişti şi trei jandarmi montani acţionează în aceeaşi zonă. La Capra sunt 60 de oameni. 50 sunt turişti din Bucureşti, Timiş şi Argeş, iar 10 sunt membrii personalului", se arată într-o informare transmisă de Instituţia Prefectului Argeş.

Conform aceleiaşi surse, avalanşa care a afectat zona Capra are 2 kilometri lungime, aceasta fiind distanţa dintre punctul din care se presupune că a pornit şi locul unde s-a oprit.

"Echipele de salvatori spun că o parte a lovit cabana şi o alta a curs spre parcare şi a afectat maşinile parcate acolo. De asemenea, forţele care intervin astăzi au mai găsit urmele a alte şapte avalanşe de dimensiuni mai mici de unde este drumul închis şi până la Capra", se mai menţionează în informare.

UPDATE 10:20 Pentru evacuarea celor 60 persoane rămase izolate în Cabana Capra, km 108, ca urmare a avalanșelor produse în zonă, au fost dislocate două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un UTV de la ISU Dâmbovița.

Știre inițială

În Caraș-Severin, 30 de mașini au fost deblocate de jandarmii montani. Iar la Cluj, tot atâtea au fost scoase din zăpezi de voluntari.

Avalanșa de mari dimensiuini din Făgăraș a afectat serios Cabana Capra. Zăpada a intrat în camere, iar mașinile parcate abia se mai zăreau.

În Caraș-Severin, 80 de persoane, printre care și copii, au rămas blocate sâmbătă seară pe drum. Mulți dintre ei erau turiști și plecau din stațiunea Semenic, unde au practicat sporturile de iarnă. După mai multe ore de intervenție, jandarmii montani au reușit să deszăpezească toate cele 30 de mașini blocate.

Viscolul a lovit puternic și în județul Cluj. Cele mai mari probleme au fost pe Drumul Județean 103G, între localitățile Gheorgheni și Aiton, la doar câțiva kilometri de Cluj-Napoca.

Mai mulți șoferi au ajuns cu mașinile în afara carosabilului, și s-au trezit blocați în zapadă pe câmp. În timp ce unii au rămas în vehicule, alții le-au lăsat în zapădă și s-au adăpostit. Dar au fost şi oameni care s-au blocat pe drum.

Două echipe de voluntari au venit în ajutorul a peste 30 de mașini.

Avalanșă la Capra

Iar în Argeş, pe Transfăgărăşan, Cabana Capra aflat la 1.585 de metri altitudine, a fost lovit de o avalanșă de mari dimensiuni cu puțin înainte de ora 22.

Zăpada a intrat în sala de mese și în câteva camere, unde a spart geamurile. În plus, mașinile din parcarea hotelului au fost avariate și abia se mai zăreau de sub zăpadă. Din fericire nimeni nu a fost rănit, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Iar salvamoniştii din Alba au avut două intervenţii în Munții Șureanu. Un adult și un copil, care erau pe un ATV, au căzut și au avut nevoie de ajutorul medicilor. Bărbatul de 42 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar copilul a scăpat doar cu câteva răni. Iar o femeie s-a accidentat pe o pârtie, suferind o fractură de tibie.

Reporteri: Daniel Preda, Răzvan Dan, Gina Obrejan, Natașa Paraschiv

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Operațiunea ca în filme prin care aduceau droguri în România membrii celui mai important grup de traficanți

Cel mai important grup de traficanți format din șase români și doi albanezi care alimentau piața din București a fost prins de polițiști și procurori.

Reacția unei șoferițe când a dat de traficul de pe Valea Prahovei, după un weekend la munte

Odată cu ninsorile turiștii au ocupat și ei în valuri stațiunile de la munte. Pârtiile de schi și derdelușurile s-au animat de dimineață, pentru că ziua de distracție a fost mai scurtă pentru cei care s-au întors cu mașina acasă.

Vremea rea va cuprinde toată România. Temperaturile minime vor ajunge chiar și la minus 20 de grade Celsius

Se anunță o săptămână cu vreme rea și nopți geroase în toată țara. Un val de frig va acoperi toate regiunile și va aduce minime de până la minus 20 de grade Celsius.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.