Premierul Ilie Bolojan a prezentat în ședința PNL prioritățile pentru buget: date corecte, venituri realiste și reducerea deficitului.
Ajutoarele acordate o singură dată pentru pensii vor rămâne aproximativ la nivelul din 2025. Pentru persoanele vulnerabile cu pensii sub 2.000 de lei vor fi alocate sume, „dar nu în cuantumul cerut de PSD, pentru că nu a oferit sursa de finanțare", au transmis sursele. Decizia finală pe acest capitol este așteptată miercuri.
„S-a stabilit o sumă rezonabilă”, a rezumat un ministru, precizând că propunerea PSD a fost „pe ultima sută de metri" și fără acoperire bugetară.
Investiții și PNRR, priorități absolute
Bolojan a subliniat că „provocarea este deficitul" și că prioritatea majoră este „ridicarea bugetului pentru investiții, în special proiectele finanțate din bugetul național". Ministrul Transporturilor a arătat că, fără măsurile din 2025, construcția bugetului pe 6,2% ar fi fost imposibilă. Pentru PNRR, sumele cresc cu peste 22 miliarde lei față de 2024.
Premierul a dat asigurări că, indiferent de alocări, „veniturile autorităților locale trebuie să fie, pentru toate localitățile, mai mari decât anul trecut".