”Bucharest Pride” vs ”Marșul Normalității” în Capitală. Reacții din cele 2 tabere

×
Publicitate

A fost ziua marşurilor în Capitală: la prânz, câteva sute de oameni au protestat într-un "marş al normalităţii", din Piaţa Victoriei până la Patriarhia Română, pentru a susţine familia întemeiată între un bărbat şi o femeie.

Şi tot sâmbătă a avut loc "Bucharest Pride", marş organizat de reprezentanţii LGBT, câteva ore mai târziu, tot în centrul Bucureştiului.

Participant: "Susținem iubirea, o protejăm, încurajăm oamenii să fie fericiţi şi să se iubească, să fie liberi."

Participant: "E magie aici, o stare de bine, o eliberare pentru toţi cei care nu-şi au putit trăi iubirea timp de 25 de ani."

La Bucharest Pride 2019 se sărbătoresc cei 18 ani împliniți de comunitatea LGBT de la abrogarea articolului 200 care pedepsea cu închisoarea relaţiile între persone de acelaşi sex.

Astfel de manifestaţii au loc peste tot în lume, în special în luna iunie.

Printre participanţi şi-au făcut prezenta şi foarte mulţi străini. Solidaritate şi egalitatea sunt cele două mesaje pentru care au militat mii de oameni pe Calea Victoriei. 

Miile de persoane prezente au străbătut peste 2 kilometri prin centrul Capitalei cu maşini din care DJ au pus muzică şi au întreţinut atmosfera. În 2005, la prima manifestaţie, au fost doar câteva sute de persoane, iar anul trecut, au participat peste 7000.

Câteva ore mai devreme, pe acelaşi traseu, a avut loc o manifestaţie a celor care susţin familia formată dintr-un bărbat şi o femeie.

Participant: "Suntem români şi ne vom apăra pământul neamul şi tradiţia."

Participant: "Dumnezeu a dat femeie şi bărbat, Dumnezeu a dat femeie şi bărbat"

Unii manifestanți au lansat cuvinte injurioase la adresa homosexualilor.

Copii, părinţi, bunici, călugări sau susţinători ai unor echipe de fotbal, precum un grup numit "CAMARAZII', împreună cu membrii grupării Noua Dreaptă au pornit cu pancarte şi icoane, în marş pe străzile Capitalei.

Participant: "În România există două puteri: credinţa şi familia. Credinţa a început să fie zdruncinată şi în ultimul timp LGBT-ul s-a simţit puternic prin legi."

Participant: ”Mi se pare dureros că trebuie să susţinem famailia naturală, vrem să le oferim copiiilor o lume mai bună."

”Marsul Normalităţii” se organizează anual din 2005 şi toţi aceşti oameni susţin familia naturală întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Cei prezenţi şi-au arătat nemulţumirea faţă de ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriei între oameni de acelaşi sex.

De asemenea, sunt împotriva adopţiilor de copii de către cupluri de acelaşi sex. Oamenii au scandat şi împotriva parlamentarilor, care - spun ei, şi-au arătat dispreţul după referendumul familiei din octombrie anul trecut, când 3,5 milioane de români au votat pentru o familie formată dintre un bărbat şi o femeie.

O dată ce au ajuns la Patriarhie, manifestanţii au rostit împreună rugăciuni şi au cântat imnuri religioase.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Cum ne protejăm cel mai bine pielea de soare: "Bronzul nu e un semn de sănătate"

Cum sezonul estival a început, trebuie să fim conștienți că nivelul de radiaţii ultraviolete este şi el în creştere în această perioadă.

Primarul căruia i-a explodat cazanul de țuică în față a murit la spital

Primarul comunei botoșănene Corni a murit, vineri, după ce, în urmă cu o săptămână, i-a explodat cazanul de țuică în față. Dorel Dorneanu avea 65 de ani.

Bărbat recuperat din Lacul Morii, în București. Medicii încearcă să-i salveze viața

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost recuperat de scafandrii din Lacul Morii din București. Medicii sosiți la fața locului încearcă să-i salveze viața.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.