Bărbat din Dolj arestat după ce a obligat o tânără de 19 ani să se prostitueze

62034626

Un bărbat din judeţul Dolj în vârstă de 26 de ani, cunoscut cu antecedente penale în Italia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a obligat o tânără de 19 ani să se prostitueze

 

DIICOT a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că pe data de 13 septembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi lovire sau alte violenţe.

Anchetatorii au stabilit că, în luna aprilie a acestui an, bărbatul respectiv, în vârstă de 26 de ani (cunoscut cu antecedente penale în Italia), a recrutat, determinat şi exploatat sexual o femeie, în vârstă de 19 ani, pe raza municipiului Craiova, în vederea obţinerii de foloase materiale.

Tânăra a fost transportată şi adăpostită la domiciliul bărbatului respectiv în localitatea Cerăt, judeţul Dolj, bărbatul interzicându-i acesteia să se întoarcă acasă sau să ia legătura cu familia.

“După aproximativ o săptămână, bărbatul a transportat-o pe femeie în zona de centură a municipiului Craiova şi a obligat-o, prin ameninţări şi violenţă fizică, să practice prostituţia în folosul său material, până la sfârşitul lunii august 2019. La sfârşitul lunii august 2019, persoana vătămată a reuşit să fugă cu sprijinul unei tinere care practica prostituţia în aceeaşi zonă şi s-a întors la locuinţa părinţilor săi, unde a fost căutată de către inculpat şi ameninţată cu acte de violenţă, în scopul de a o constrânge să se întoarcă la el. Sumele de bani obţinute din activitatea infracţională (între 700-1500 lei zilnic) au fost însuşite în totalitate de către inculpatul P.E”, se arată în comunicatul DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate anchetatorii au stabilit că bărbatul intenţiona să o transporte pe tânără în Germania, în vederea exploatării sexuale a acesteia.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, pe data de 5 septembrie, bărbatul respectiv a lovit cu un cuţit un alt bărbat, care se afla pe centura de nord a municipiului Craiova, în timp ce acesta discuta cu o tânără ce practica prostituţia în zonă şi care se afla sub controlul său.

Pe data de 13 septembrie, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62058752
Un pensionar din Olt a murit în curte după ce a dat foc vegetației uscate

Un pensionar de 77 de ani, din Olt, şi-a găsit sfârşitul în mijlocul flăcărilor, după ce chiar el a dat foc vegetaţiei uscate din curte, pentru a face curăţenie.

62077860
Focuri de armă pe străzile din Constanța. Ce a făcut un tânăr de 18 ani

Un tânăr de 18 ani a pus pe jar autorităţile din Constanța, după ce a gonit cu o maşină furată, deşi nici măcar nu avea carnet. A încercat să scape de echipajele de poliţie pe străzi lăturalnice, dar a lovit mai multe autoturisme.

62075080
Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus

Deşi metoda accidentul este arhicunoscută de ani de zile, iar poliţia a lansat nenumărate avertismente, iată că acest tip de escrocherie încă face victime.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.