Averea uriașă a lui Dumitru Dragomir. Câți bani încasează lunar de la stat. Are trei pensii

62146098
AFP

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care candidează pe listele PSD pentru Consiliul General al Capitalei, încasează de la stat trei pensii.

Potrivit declarației sale de avere, Dragomir încasează de la stat trei pensii în valoare de 206.400 de lei, însă nu precizează de unde provin, scrie Newsweek.ro. Asta înseamnă că fostul șef al FRF primește lunar peste 17.000 de lei.

Consilierii prezentati de Gabriela Firea

Dumitru Dragomir are o avere impresionantă. În luna mai a obținut 3,9 milioane de euro din vânzarea unei vile către o societate comercială neprecizată. O altă tranzacție imobiliară i-a adus 110.000 de euro: vânzarea unei vile din Voluntari.

Banii însă nu apar în conturile sale, în care se află doar 218.000 lei și 210.000 euro, într-un cont din 2016.

Dragomir mai are bijuterii și ceasuri de 100.000 de euro, o vilă de peste 500 mp și două apartamente, de 210 mp și 240 mp.

Condamnat la 4 ani de închisoare

 

În ianuarie 2019, Dumitru Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi complicitate la spălarea banilor. Decizia nu era definitivă și a putut fi atacată.

Procurorii susţin că, în perioada aprilie 2009 - mai 2011, în calitate de preşedinte al LPF, cu sprijinul lui Florin Bădiţă, Bogdan Dumitru Dragomir şi Bodu SRL, Dumitru Dragomir a pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, în calitatea acestuia de administrator şi acţionar al RCS&RDS SA, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS&RDS SA.

Banii primiţi au fost disimulaţi sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanţarea unui local administrat de fiul lui Dragomir, Crystal Palace Ballrooms.

“Contractul respectiv a fost încheiat între societăţile Bodu SRL, deţinută de Dumitru Dragomir şi RCS&RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaţilor Dinei Mihai şi Oprea Alexandru, administratori ai RCS&RDS SA. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între LPF şi consorţiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan şi o altă societate”, susţine DNA.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62146092
Numărul studenților străini care vor să studieze medicina în România a crescut considerabil
Deși puțini se încumetă să-și părăsească țara pe timp de pandemie numărul străinilor care vor să studieze medicina în România a crescut considerabil.
62146061
Tinerii fermieri vor putea concesiona până la 50 de hectare de teren agricol de la stat
Tinerii fermieri vor putea concesiona până la 50 de hectare de teren agricol de la stat, a decis Guvernul, însă doar câteva sute de agricultori vor beneficia de această măsură.
62146064
Primii kilometri de autostradă din 2020. Traficul, deschis pe secțiunea Biharia - Borş
Încă un petic din Autostrada Transilvania, începută acum 16 ani, a fost inaugurat vineri. Este vorba despre o bucată de 5,3 kilometri, care începe la granița cu țara vecină, Ungaria și se termină pe un alt șantier al autostrăzii.