Autobuzele care circulă pe calea de rulare a tramvaielor vor fi deviate pe carosabil din cauza vremii nefavorabile

62381914

Autobuzele care circulă pe calea de rulare a tramvaielor vor fi deviate temporar pe carosabil şi vor efectua opriri în staţiile de autobuz amplasate la bordură, începând de miercuri, 24 decembrie, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Decizia a fost luată ca urmare a avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, care vizează manifestarea unor fenomene meteo nefavorabile în Capitală, respectiv precipitaţii mixte, polei, ninsori temporar viscolite, intensificări ale vântului şi scăderea semnificativă a temperaturilor.

Potrivit STB, măsura are ca scop creşterea siguranţei circulaţiei şi prevenirea dificultăţilor la frânare, cauzate de riscul de alunecare a autobuzelor pe şinele de tramvai, în condiţii de carosabil alunecos.

„Această măsură este temporară, iar revenirea autobuzelor pe calea de rulare a tramvaielor va fi anunţată ulterior, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice", precizează STB.

Pentru informaţii actualizate privind programul de circulaţie al mijloacelor de transport şi eventualele modificări de trasee, călătorii pot utiliza aplicaţia Info TB, site-ul oficial al STB SA şi paginile oficiale STB SA de pe reţelele de socializare (Facebook, Instagram şi X).

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62594045
Primarul suspendat din Livezile, acuzat de agresiune sexuală, îşi va petrece sărbătorile în arest preventiv
Primarul suspendat din comuna bistriţeană Livezile, Traian Simionca, acuzat de agresiune sexuală, violarea vieţii private şi influenţarea declaraţiilor, îşi va petrece sărbătorile de iarnă în arest preventiv.  
62581573
Cazul fetei de 16 ani ucise la Galaţi: bărbatul care o exploata sexual a fost reţinut
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila au dispus luni reţinerea bărbatului care exploata sexual minora de 16 ani, ucisă de un client pe 16 noiembrie 2025, într-un bloc din municipiul Galaţi, a informat, marţi, (IPJ) Galaţi.
62601239
Elevii vor avea transport gratuit și pe perioada examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională
Elevii vor beneficia de transport gratuit şi pe perioada examenelor de bacalaureat şi evaluare naţională, potrivit unui proiect adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor.