Potrivit Apelor Române, coeficientul de umplere a principalelor lacuri de acumulare din țară este suficient pentru necesarul de apă în sistemul centralizat.
Locuitorii din patru comune din județul Alba primesc apă doar dimineața și seara. În Ohaba, oamenii își fac rezerve în butoaie.
Localnic: Aduc apă de la o fântână ca să am la animale. Nu putem să facem baie, facem la lighean, trebuie să ne descurcăm cum putem.
Localnicii spun că nici unele fântâni nu au apă suficientă.
Potrivit furnizorului de apă, raționalizarea a fost decisă pentru refacerea rezervei din rezervoarele de înmagazinare, având în vedere că în această perioadă consumul este crescut.
Adrian Mihălțan, primar Ohaba: O să începem să ducem apă cu cisterne de 1000 de litri, în zonele înalte. Facem un apel la populația din comuna Ohaba ca să consume apa responsabil.
Apă după program
În județele Cluj și Sălaj, furnizarea apei se face conform unui anumit program în aproximativ 30 de localități, potrivit operatorului regional.
Corespondent Știrile Pro TV: Aici, la dispeceratul companiei de apă, rezervoarele marcate cu roșu indică faptul că, în momentul de față, consumul este extrem de mare, iar pompele nu mai fac față să refacă în timp util rezerva de apă. Astfel există riscul ca rezervorul să se golească, iar oamenii să rămână fără apă, cum se întâmplă în momentul de față în aceste două localități care se află la mai puțin de 40 km de Cluj-Napoca.
Lucian Croitoru, Compania de Apă Someș: În condițiile în care această apă este utilizată pentru grădinărit, agricultură, umplut de piscină, sistemul devine suprasolicitat. Undeva la 65% dintre toți clienții din zona rurală aveau consum crescut în perioada de caniculă de anul trecut de la de patru ori consumul normal până la de 115 ori.
Coeficientul de umplere a principalelor lacuri de acumulare din țară este, la această oră, de 76%, mai scăzut ca anul trecut, spun reprezentanții Apelor Române. Totuși, aceștia spun că nivelul este suficient pentru asigurarea necesarului de apă în sistemul centralizat.
Și 23 de comune din județul Botoșani au rămas fără apă, după o avarie majoră la sistemul public. La prânz, încă mai erau probleme în patru dintre ele. În Santa Mare, localnicii s-au bazat pe fântâni și au avut grijă să nu irosească niciun strop de apă.
Avaria care a cauzat situația s-a produs în urmă cu două nopți.
Alin Cirimpei, director general Nova Apaserv Botoșani: Este vorba despre un fenomen mecanic, cauzat de factori meteo extremi și anume temperatura foarte ridicată. Conducta se dilată și poate ieși din anumite piese de legătură.
Oficialii speră ca luni seară apa să ajungă la toți localnicii.