În București vor fi 41 de grade la umbră, luni, 29 iunie. 

Corespondent PRO TV: „În plin soare după doar câteva minute, aerul este tot mai greu de respirat, disconfortul termic este extrem de accentuat și, în lipsa unei adieri de vânt, senzația este tot mai apăsătoare. Suntem sub un cod roșu care a intrat în vigoare începând de luni dimineață, de la ora 10:00 așadar, încă de la primele ore ale dimineții au fost înregistrate temperaturi extrem de mari în Brașov, Timișoara ori Oradea. Vorbim de temperaturi de 29-30° la primele ore ale dimineții. Cele mai mari valori se vor înregistra în Banat și Crișana.

Termometrele vor urca până la 41° de altfel, indicele de temperatură și umezeală a depășit deja pragul critic de 80 de unități. În marile orașe, valul de căldură este cel mai greu de suportat în acest moment. În Capitală avem 34° însă, potrivit meteorologilor, temperatura resimțită este cu 10° mai marw, adică 44° și vorbim de o temperatură greu de suportat, în special pentru persoane mai în vârstă. Asfaltul pe unele porțiuni a ajuns chiar și la 55° este aproape imposibil să-l atingem chiar și pentru câteva secunde. Am văzut, de altfel, mai puțini oameni luni, pe stradă. Au încercat să evite cât de mult au putut soarele. Făceau câte un popas în pasaje, acolo unde este mai răcoare, ori în parcuri, unde există stații de hidratare. Și perdelele de vapori de apă din spatele meu nu sunt ratate în aceste zile extrem de călduroase.

Autoritățile ne sfătuiesc să ieșim din casă doar dacă avem vreo urgență, să ne echipăm corespunzător cu haine din materiale ușoare, să ne hidratăm foarte bine și să nu lăsăm nici măcar pentru câteva secunde pentru o mică pauză în mașini, animale de companie ori copii. La fel de important este și crema cu protecție solară pentru pielea expusă.

Citește și
Caniculă și furtuni în toată țara. Ministerul Mediului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Efectele acest acestor temperaturi extrem de mari sunt deja vizibile. Numai în weekend am avut peste 4000 de apeluri la 112 pentru probleme din cauza căldurii. Cele mai multe persoane care au cerut ajutor au fost persoane în vârstă, persoane vulnerabile care rezistă greu acestor temperaturi mari. Potrivit meteorologilor, au mai fost înregistrate în ultimii ani temperaturi la fel de ridicate la sfârșit de iunie, însă nu au fost pe arii atât de extinse”.