ANPC afirmă că supermarketurile au stocuri suficiente. Ce măsuri au luat magazinele

62114922
Getty

 

Magazinele membre ale Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) nu au probleme cu stocurile de alimente de bază şi cu stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea pentru acestea din urmă continuă să fie foarte mare.

Oficialii ANPC s-au întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, pentru discuţii despre măsurile pentru prevenirea extinderii coronavirusului, potrivit Agerpres.

"Nu au fost semnalate la nivelul AMRCR situaţii de majorări de preţuri ale unor produse; stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă pentru niciunul dintre lanţurile de magazine membre, traficul de consumatori variind în funcţie de specificul şi formatul fiecărui magazin; la acest moment nu sunt probleme legate de stocurile de produse dezinfectante, deşi cererea continuă să fie foarte mare", se precizează în comunicatul remis joi de ANPC.

Măsurile adoptate în magazine

 

Reprezentanţii AMRCR au informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre următoarele măsuri adoptate în magazine pentru prevenirea raspândirii coronavirus:

- La nivelul lanţurilor comerciale membre ale structurii asociative s-au luat măsuri menite să prevină aglomerările şi s-au aplicat cele recomandate pentru dezinfectarea zonelor de interacţiune intensă (cărucioare, clanţe/mânere, uşi acces, benzi case de marcat, POS, butoane lift, grupuri sanitare etc).

- Personalul din cadrul magazinelor este instruit şi monitorizează permanent respectarea distanţei de siguranţă (minim 1 metru) între clienţi, inclusiv prin folosirea unor mijloace de semnalizare precum benzi pe podea, afişe la casă sau distanţatoare sub diverse forme de panotaj.

- Marile lanţuri comerciale au stabilit grupuri interne de lucru pentru aplicarea neîntârziat a tuturor măsurilor menite să protejeze sănătatea clienţilor şi angajaţilor deopotrivă.

- De asemenea, reprezentanţii marilor reţele comerciale au mai asigurat ANPC că au fost sistate activităţile de sampling şi cele de testare a produselor dermo-cosmetice în magazine.

- Clienţii sunt informaţi cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei cu coronavirus printr-o serie de afişe şi mesaje în cadrul punctelor de vânzare.

- În condiţiile suspendării activităţii şcolare, au fost prevăzute şi introduse sisteme şi programe speciale de lucru pentru a veni în sprijinul angajaţilor cu copii; programul de lucru al lanţurilor de magazine a fost regândit pentru a se limita aglomerările în mijloacele de transport.

- A fost aplicată o procedură de triaj a angajaţilor pentru a preveni accesul la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie specifică (febră, tuse, stare de rău).

- Au fost stabilite componenţe clare nominale ale echipelor de lucru, precum şi perimetre stricte în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea şi fluxuri de deplasare în cadrul activităţii.

- Membrii AMRCR au informat conducerea ANPC că există proceduri interne cu privire la orice situaţie deosebită, aceasta fiind raportată imediat angajatorului şi autorităţilor.

Recomandările AMRCR

 

Pentru clienţii din magazine, în aceasta perioadă, AMRCR recomandă: 

- păstrarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane din magazin;

- respectarea indicaţiilor şi mesajelor afişate în magazine; evitarea cumpărăturilor în orele de vârf;

- efectuarea cumpărăturilor la cele mai apropiate magazine pentru a se evita folosirea mijloacelor de transport în comun; evitarea desfacerii în magazin a produselor ambalate;

- folosirea mănuşilor de unică folosinţă sau a pungilor disponibile în magazin; utilizarea dispenserelor cu produse dezinfectante poziţionate în spaţiile publice.

La finalul întâlnirii, reprezentanţii AMRCR au dat asigurări că membrii Asociaţiei colaborează permanent cu autorităţile de sănătate publică pentru aplicarea tuturor recomandărilor şi deciziilor luate de Grupul de Comunicare Strategică.

 

Tot ce trebuie să știm despre coronavirus:

Simptomele infectării de coronavirus. Ce ne sfătuiesc medicii

15 recomandări pentru prevenirea răspândirii coronavirus

Mituri despre coronavirus. Informațiile false care circulă online

Cum este afectat organismul de coronavirus. Sfaturi despre tratament 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Bădulescu: Nu mai avem spații de carantină în București. Cele 300 de locuri sunt ocupate

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a afirmat, joi, că a cerut Guvernului, încă de alaltăieri, fonduri pentru închirierea de noi spaţii pentru carantină, întrucât cele 300 de locuri pregătite sunt deja ocupate.

O parte din nemțenii intrați în țară și care urmează să fie plasați în carantină nu au primit nimic de mâncare o zi întreagă

Mai mulți locuitori din județul Neamț, care au fost preluați de autorități la intrarea în țară pentru a fi plasați în carantină, nu au primit nimic de mâncare o zi întreagă.

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea intra în carantină din cauza coronavirusului

Centrala Nucleară de la Cernavodă ia în calcul inclusiv intrarea în carantină a personalului esențial, în funcție de evoluția coronavirusului.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.