ANPC a anunţat că TAROM va despăgubi unii pasageri pentru zborurile anulate de luni. Ce compensaţii vor primi

62465437

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin, 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 kilometri, respectiv 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

Totodată, pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

Conform sursei citate, pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC face unele recomandări. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare.

De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8 iulie 2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară

"Pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, pentru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori. Atenţie! În cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024.

Astfel, în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de 3 ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii.

"Valoarea acestora este de 350 euro pentru o compensaţie de 250 euro, de 500 euro pentru compensaţie de 400 euro şi de 750 euro pentru compensaţie de 600 euro. Pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea "Drepturile pasagerilor" sau pe adresa lor de e-mail. Nu dispun de un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor. TAROM deţine aeronave disponibile, care pot interveni acolo unde este cazul, pentru suplimentări sau în situaţii de avarie", se mai precizează în comunicat. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Adina Vălean: Ceea ce s-a întâmplat la TAROM este nepotrivit apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie

Situaţia creată la TAROM, luni, de unii piloţi care s-au declarat inapţi de zbor este nepotrivită apropo de respectul faţă de pasageri şi de companie, consideră comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Milionarul Remus Truică a fost eliberat condiționat din închisoare. A fost condamnat la 7 ani, a stat închis doar jumătate

Omul de afaceri Remus Truică a fost eliberat conditionat din penitenciarul Jilava, după decizia dată săptămâna trecută de magistrați. El fusese condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupție și a ispășit jumătate din pedeapsă.

Un bărbat din Argeș a furat mii de euro de la concubina sa și a înlocuit valuta cu bancnote false. Cum l-a prins femeia

Un bărbat din judeţul Argeş este cercetat pentru furt, înşelăciune, falsificarea de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate, fiind suspectat că a furat de la concubina sa 5.700 de euro.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.