ANI: Medicul Lucan s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ, timp de patru ani

61933760
Pro TV

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Mihai Lucan ar fi încălcat regimul juridic al conflicului de interese în materie administrativă, în perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016.

Într-un comunicat de presă, ANI preciează că „a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mihai Lucan, fost medic șef secție – Secția Clinică Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, și fost membru în Consiliul de Administrație al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.”

„În perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, S.C. LUKMED S.R.L., societatea comercială la care acesta împreună cu soția au calitatea de asociați, iar fiul său calitatea de administrator, s-a aflat în relații contactuale cu Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestări servicii medicale și a patru acte adiționale pentru prelungirea duratei acestuia”, informează sursa citată.

Astfel, medicul Lucan ar fi încălcat prevederile potrivit cărora „constituie conflict de interese deţinerea de pãrţi sociale, acţiuni sau interese la societãţi care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauzã exercitã sau intenţioneazã sã exercite funcţia de manager”.

Medicul Mihai Lucan se află în arest la domiciliu, fiind vizat într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste cinci milioane de lei, informează News.ro.

În 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu, şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. În 22 decembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia, hotărând să fie plasaţi sub control judiciar. Decizia a fost contestată de procurori.

Conform procurorilor, membrii grupului ar fi prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care ar fi fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Procurorii DIICOT spun că reprezentanţii institutului şi ai clinicii ar fi dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul institutului ar fi fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.

Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le-ar fi presupus internarea preoperatorie şi postoperatorie a pacienţilor operaţi în cadrul clinicii medicale private.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61940487
Explozie într-un bloc din Iași. O familie întreagă a ajuns la spital

O familie întreagă din Iaşi a ajuns la spital după ce o butelie de voiaj a explodat într-un apartament.

61863879
Vlad Cosma este plecat din țară, anunță sora sa. Marți trebuia să se prezinte la DNA

Deputatul PSD Andreea Cosma anunţă că fratele său, fostul deputat Vlad Cosma, nu se va prezenta, marţi, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat în calitate de martor într-un dosar, întrucât el nu se află în ţară.

61940169
O clădire industrială din Londra, cuprinsă de flăcări: peste 100 de pompieri intervin

Un incendiu devastator a izbucnit într-o clădire industrială din Londra.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.