ANAF vrea să reducă fraudele fiscale folosind tehnologie de ultimă generație. Inspectorii ar putea fi dotați cu drone

×
Publicitate

Autoritățile vor să reducă fraudele fiscale folosind tehnologie de ultimă generație. Inspectorii ANAF deja nu mai merg "în orb", ci sunt ghidați de un soft avansat unde să meargă în control, spun responsabilii de la Finanțe.

Doar în ultimele luni, au descoperit mii de cazuri. Iar în următorii ani, inspectorii ar putea fi dotați cu drone și camere video purtate direct pe corp.

Ministerul Finanțelor ia în calcul să doteze Fiscul cu drone, ca să poată supraveghea din aer controalele.

Cu ajutorul dronelor, inspectorii vor putea urmări în timp real ce se întâmplă, de exemplu, în cazul marilor depozite, care e mișcarea mărfurilor, zi și noapte, chiar și în zone greu accesibile la sol. Tot pe baza lor, vor putea să identifice construcțiile ridicate sau extinse fara autorizatie, pentru a fi ulterior impozitate.

Sursa de inspirație este Grecia. Autoritatea fiscală elenă se folosește acum de drone, inteligență artificială și mari baze de date pentru a supraveghea tot ce mișcă - de la vămi, depozite până la săli de nunți, cluburi și mici ferme.

Giorgos Pitsilis, șeful Autorității Independente pentru Venituri Publice: ”Dronele noastre sunt conectate la această sală (de control - n.r.) și astfel putem în cazuri dificile, precum cele de contrabanda sau transportu de mărfuri periculoase - să le controlăm eficient.”

Digitalizarea a simplificat și viața firmelor din Grecia, care nu mai pierd vremea cu diferite hârtii, ci folosesc o aplicație chiar de pe telefon pentru a-și gestiona toate documentele fiscale.

Rezultate s-au văzut la fel de rapid, iar evaziunea fiscală a scăzut în fiecare an. În 2024, Grecia a fost printre puținele țări europene cu excedent bugetar, în vreme ce România are deficit excesiv de 5 ani.

La noi, abia de câteva luni ANAF folosește un nou soft antifraudă, la fel ca acela din Marea Britanie, care integrează mai multe baze de date pentru a identifica firmele cu activități suspecte.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: ”După ce softul respectiv indică un anumit caz, inspectorii merg, dar astfel salvăm foarte multe resurse, pentru că nu o să mai controleze în orb diverse firme. ANAF va controla acele firme unde avem indicii că într-adevăr există probleme, nu peste tot.”

Următorul pas este ca inspectorii de la Antifraudă și Vamă să fie echipați cu camere video purtate pe corp, la fel ca polițiștii operativi.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62578290
Demiteri la DSP Iași și la Spitalul de Pediatrie, după moartea a șase copii. Managerul interimar: ”Îmi pare rău”
După amenzi, au urmat demiteri în cazul celor șase copii morți în Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași.
62481129
Un avion de mici dimensiuni a căzut în apropierea unei unităţi militare din Iași. Pilotul, un consilier AUR, în stare gravă
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază la Iaşi, cele două persoane aflate la bord fiind găsite conştiente de către echipajele de salvare sosite la faţa locului.
62558014
Ministrul Sănătății vrea să demită conducerea DSP Iași și cere schimbarea din funcţie a managerului spitalului „Sf. Maria”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, după ce a vizitat Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” că discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, el arătând că s-a reacţionat mult prea târziu.