Ambasada României la Londra lansează un apel pentru identificarea noilor instituții dispuse să găzduiască cursurile LCCR în anul școlar 2026–2027.

Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) este un proiect finanțat de autoritățile române, prin Institutul Limbii Române, destinat elevilor români din diaspora, potrivit londra.mae.ro.

În prezent, cursul se desfășoară în mai multe școli publice din Regatul Unit care au acceptat să îl găzduiască și pentru care au fost deja identificate cadre didactice.

În perspectiva anului școlar 2026–2027, Ambasada României la Londra demarează procesul de identificare a altor școli britanice dispuse să găzduiască acest curs gratuit. Comunitatea românească din Regatul Unit este invitată să se implice.

Citește și
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, duminică, 3 mai 2026. Premiu de peste 3,8 milioane de euro la Loto 6/49

Persoanele interesate pot:

Data limită pentru includerea pe lista oficială a școlilor este 14 mai 2026.

Detalii despre cursurile LCCR:

  • se adresează copiilor cu vârste între 3 și 18 ani și sunt structurate pe mai multe niveluri (grădiniță, primar, secundar și parțial colegiu);
  • se desfășoară în spațiile puse gratuit la dispoziție de unitățile de învățământ publice britanice, cu acordul conducerii acestora;
  • constituirea grupelor necesită minimum 7 preșcolari (3–6 ani) și 15 elevi (7–18 ani);
  • formatul cursului este de două ore pe săptămână, opțional, în sistem de club școlar;
  • programa este aprobată prin ordin al ministrului educației din România.

Personalul didactic:

  • cursul este predat de profesori selectați de Institutul Limbii Române, cetățeni români cu rezidență în UK, printr-un concurs organizat de Comisia de selecție numită de ministrul român al educației;
  • profesorii sunt numiți prin ordin al ministrului educației naționale și încheie contracte de colaborare cu Institutul Limbii Române, fiind remunerați conform legislației în vigoare;
  • constituirea grupelor de studiu revine profesorului, în acord cu repartizarea;
  • zilele de desfășurare a cursului se stabilesc împreună cu conducerea școlii, în concordanță cu structura anului școlar din UK.

Limba română, pe cale să devină opțională la examenul național pentru elevii de 16 ani din Marea Britanie

În Marea Britanie au loc discuții intense pentru introducerea limbii române ca materie opțională la examenul național susținut de elevii de 16 ani.

Astfel, adolescenții cu rădăcini în România ar avea posibilitatea să aleagă limba părinților lor fiind a doua cea mai vorbită limbă străină după poloneză.

În Regatul Unit sunt oficial 1,2 milioane de conaționali, iar limba noastră este a doua cea mai vorbită limbă străină.

Drept urmare, reprezentanții României militează ca elevii români să susțină în cadrul examenului GCSE, adică evaluarea generală a cunoștințelor, o probă opțională la limba română.

Alte minorități au deja acest avantaj.