Alţi doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost puşi sub acuzare. Surse: Familiile pacienților morți nu au făcut plângeri

×
Publicitate

Ancheta legată de moartea în condiții suspecte a mai multor pacienți din secția de terapie intensivă a Spitalului Pantelimon din Capitală se extinde.

Patru medici sunt acum acuzați că ar fi grăbit sfârșitul suferinzilor, prin reducerea dozelor de noradrenalină. Ultimii doi doctori au fost luați joi dimineață din casele lor și duși la audieri. Una dintre doctorițe are un bebeluș de câteva luni, care a fost adus la Parchet să fie alăptat.

Doctorița Andreea Sisu nu mai lucrează de doi ani la Spitalul Sfântul Pantelimon, dar s-a trezit cu poliția acasă și cu un mandat de aducere la Parchet.

Procurorii o suspectează că pe 13 martie 2023 ar fi cerut reducerea dozei de noradrenalină administrată unui pacient internat în secția de terapie intensivă, dar și că a indicat să nu fie reanimat. Iar a doua zi, pacientul ar fi murit. Așa că procurorii o pot acuza de instigare la omor.

Doctorița a stat multe ore la audieri, așa că la cererea avocatului ei, i-a fost adus bebelușul de 7 luni ca să îl alăpteze în sediul Parchetului. Avocatul ei susține că nu există nicio probă care să confirme o acuzație atât de gravă, dar și că procurorii nu ar dovedi că există o legătură între discuții medicale și moartea pacienților.

Adrian Cuculis, avocatul doctoriței: „Ceea ce s-a vehiculat inițial când a fost deschis dosarul și acele discuții, practic au fost cumva reluate, extinse și nu există chestiuni de noutate.”

Doctorul Victor Popov este bănuit în schimb de tentativă de omor, după ce în aprilie 2023 ar fi redus la rândul său doza de noradrenalină a unui pacient aflat în comă și, susțin procurorii, doar șansa a făcut ca acesta să nu moară atunci.

Cu noi acuzații de omor s-au ales și cele două doctorițe reținute în toamnă și eliberate din ordinul judecătorilor Curții de Apel, fără nicio altă măsură preventivă. Procurorii, care au audiat ca martore două asistente, susțin că ar fi responsabile de moartea altor doi pacienți în aceleași condiții.

Diana Călinescu-Drăgan, procuror Parchetul Capitalei: „În sarcina suspecților s-a reținut comiterea cu premeditare a faptelor, întrucât prin prisma profesiei de medic specialist, aceștia cunoșteau efectele noradrenalinei, faptul că această substanță este esențială menținerii unei tensiuni arteriale optime, precum și consecințele lipsei ei, respectiv scăderea tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.”

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, familiile celor trei pacienți care și-au găsit sfârșitul în secția de terapie intensivă a spitalului Sfântul Pantelimon, nu sunt dintre cele care au făcut plângeri penale și nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Așa că procurorii le vor cita pe fiecare în parte pentru a spune dacă emit sau nu pretenții împotriva medicilor sau a spitalului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Compozitorul Eugen Doga a fost înmormântat cu onoruri naționale. Sute de mii de oameni și-au luat rămas bun

În Republica Moldova este doliu național, în semn de omagiu față de legendarul compozitor Eugen Doga.

Emisiile companiilor tech cresc accelerat din cauza AI. Centrele de date consumă tot mai multă energie - Raport

Emisiile indirecte de carbon ale Amazon, Microsoft, Alphabet și Meta au crescut cu 150% între 2020 și 2023, din cauza consumului ridicat de energie pentru centrele de date, arată un raport UIT, agenția ONU pentru tehnologiile digitale.

O fetiță de opt ani s-a înecat într-un râu din Bihor, sub privirile neputincioase ale surorii ei. Doi pescari au sunat la 112

O fetiță de opt ani a murit joi seară, după ce s-a înecat în apele râului Crișul Negru, din județul Bihor. Un pescar și fiul său au observat o altă copilă plângând, care le-a spus că sora ei a dispărut în apă.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.