Alertă la Târgu Mureș. De ce au fost evacuați 600 de angajați ai unei firme

×
Publicitate

O simulare de incendiu a avut loc, miercuri, într-o clădire de birouri din Târgu Mureş.

În total, peste 600 de angajaţi au fost evacuaţi iar pompierii spun că toţi s-au comportat exemplar.

Potrivit scenariului, la etajul cinci al acestei clădiri de birouri - care aparţine companiei de gaz din Târgu Mureş - a avut loc un incendiu. Pompierii au ajuns la faţa locului în câteva minute şi au început, în condiţii reale, evacuarea şi salvarea angajaţilor.

Angajat: "Ar putea să fie ceva real, şi atunci să ştim cum să acţionăm. A sunat alarmă şi am părăsite birourile, avem ghizi care s-au ocupat de evacuare"

În exerciţiu au intervenit şi echipe de alpinişti, după ce două victime ar fi rămas refugiate pe acoperişul sau balconul clădirii.

Angajator: "E important să simuleze şi pentru bombardamente şi pentru cutremur, simulările sunt cele mai importante pentru că atunci vezi cum reacţionezi şi ce trebuie să faci şi cum să ajuţi pe alţii"

Căpitanul Gagyi Mihai, comandant Departamentul de Pompieri Târgu Mureş: "Am intervenit cu toate forţele pe care le-am avut la dispoziţie. A fost surprinsă şi o persoană inconştienta am intervenit pe două lături pentru localizarea incendului concomitant cu salvarea victimei. Unul dintre angajaţi, de frică, s-a baricadat într-un birou şi a trebuit să intervenim cu mască, pentru că nivelul a fost inundat de fum".

Scopul acestei simulări a fost pregătirea angajaţilor în cazul situaţiilor de urgenţă.

Adela Botan, reprezentant societate: "Au fost implicaţi peste 600 de angajaţi al companiei noastre, este extrem de benefic. Astfel de exerciţii se organizează de minimum două ori pe an".

Totodată şi pompierii din Târgu Mureş participa lunar la acţiuni similiare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62030772
Ce au descoperit polițiștii din Capitală în mașina unui bărbat. Riscă 3 ani după gratii

Până la legalizarea consumului recreativ de canabis, poliţiştii nu-i iartă însă pe cei care sunt prinşi cu astfel de substanţe.

62030754
Femeie bătută cu sălbăticie de soțul gelos: M-a lovit, dar nu vreau să ajungă la închisoare

30 de ani de căsătorie şi 4 copii nu au contat pentru un bărbat de 51 de ani, din judeţul Bacău. Orbit de gelozie, şi-a lovit soţia cu pumnii şi picioarele, apoi a atacat-o cu un cuţit.

62030751
Bărbatul care a jefuit o agenţie de pariuri din Târgu Jiu, prins. Cum a vrut să scape

Bărbatul de 22 de ani din Târgu Jiu care a jefuit, în urmă cu două seri, o agenţie de pariuri din oraş a fost găsit de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.