Adolescentul care a trimis mailurile de ameninţare cu atacuri armate a fost arestat preventiv. Ce spun procurorii DIICOT

62577836

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a elevului în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis în ultimele zile mesaje de ameninţare către şcoli şi spitale.

 

Tânărul este acuzat de DIICOT de săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist.

Procurorii spun că adolescentul a fost ajutat de o fată în vârstă de 14 ani să trimită mesaje de ameninţare la aproximativ 1.000 de adrese de email aparţinând unor instituţii.

"Din probele administrate a reieşit că, la datele de 21 şi 23.09.2025, inculpatul împreună cu o minoră de 14 ani a transmis mai multe mesaje, către un număr aproximativ 1.000 de adrese de email aparţinând unor instituţii de învăţământ, unităţi medicale, unităţi de poliţie, posturi de televiziune şi alte instituţii de pe întreg teritoriul României, în care proferau ameninţări cu comiterea unor atacuri armate, în scopul creării de panică şi intimidării populaţiei prin producerea unui puternic impact psihologic", spune DIICOT.

Conținutul amenințărilor primite de școli și spitale

La începutul acestei săptămâni, zeci de şcoli şi spitale au primit pe e-mail un mesaj de ameninţare cu următorul conţinut: "Luni dimineaţă, voi intra în spitalul vostru cu două pistoale şi voi încerca să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî foarte mulţi pacienţi voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliţia mă voi sinucide. Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni. Toţi meritaţi să suferiţi eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viaţa, aşa că este timpul să vă simţiţi şi voi la fel. Abia aştept să vă omor".

Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe autorul acestor mesaje, în persoana unui tânăr de 17 ani, elev la un liceu din Bucureşti.

Anchetatorii au descoperit că tânărul a mai avut probleme cu legea penală.

Astfel, în decembrie 2024, adolescentul român a fost dat în urmărire internaţională, în baza unui mandat de arestare emis de un judecător din New York, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: conspiraţie în vederea comiterii de infracţiuni împotriva SUA, exploatarea sexuală a unui minor, primirea şi distribuirea de pornografie infantilă, ameninţări de extorcare pe cale interstatală, ameninţarea comunicaţiilor interstatale, ameninţarea cu folosirea armelor de distrugere în masă, ameninţarea cu acte de terorism care depăşesc frontierele naţionale.

FBI susţinea că tânărul a trimis sute de ameninţări cu bombă unor instituţii de peste ocean şi că a manipulat fete minore pentru a se angaja în acte de violenţă extremă, exploatare sexuală şi automutilare.

Metodele folosite pentru a obține materiale și presiunea asupra victimelor

Concret, prin intermediul unor platforme de mesagerie online, elevul român a sedus fete din SUA, după care le îndemna să producă şi să împărtăşească conţinut sexual explicit şi să se angajeze în acte de violenţă, inclusiv autovătămare gravă şi cruzime faţă de animale.

Uneori, atunci când o victimă refuza să furnizeze materiale explicite sau să comită acte violente, aşa cum i se ceruse, adolescentul român trimitea ameninţări cu bombă către instituţii din SUA, indicând drept făptaş pe fata care nu l-a ascultat.

Audiat de autorităţi române şi americane, elevul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, respectiv că a învăţat cum să efectueze apeluri telefonice prin diverse aplicaţii de internet şi că a trimis, începând din decembrie 2022, peste 450 de ameninţări cu bombă şi/sau ameninţări de a comite un atac armat în masă într-o şcoală.

FBI a încercat să obţină extrădarea în SUA, însă Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins solicitarea în luna mai 2025, pe motiv că tânărul risca să primească închisoare pe viaţă. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Vlad Zaha, expert criminolog: Registrul traficanţilor de droguri are şanse mari să fie neconstituţional

Registrul traficanţilor de droguri implementat de România este, în opinia expertului criminolog Vlad Zaha, un instrument care poate să îi determine pe unii oameni reabilitaţi din punct de vedere juridic să revină la activitatea infracţională.

Control judiciar pentru un tânăr din Giurgiu care și-a amenințat fosta parteneră cu pistolul în trafic

O tănără de 25 de ani a sesizat Poliţia după ce a fost ameninţată în trafic, cu un pistol, în judeţul Giurgiu, de fostul partener. Bărbatul conducea o motocicletă, deşi nu deţine permis şi avea o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Filmul crimei din Tulcea, rezolvată după 26 de ani cu ajutorul probelor ADN. Făptașul este recidivist

O crimă oribilă din Tulcea a fost rezolvată după 26 de ani. Anchetatorii au redeschis cazul și, cu ajutorul tehnologiei moderne, probele ADN au fost reanalizate.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.