Adevărul despre situația spitalelor din România. Medic filmat cu picioarele protejate cu saci de gunoi

×
Publicitate

Situaţia infectărilor din spitale se prezintă astfel: 153 de cadre medicale au fost confirmate cu noul coronavirus. Asta înseamnă aproape 15 la sută din totalul infectărilor din România.

Bilanţul trimis de ministerul sănătăţii confirma 70 de medici cu covid, 50 de asistente, 15 infirmiere, 1 îngrijitoare şi încă 17 angajaţi ai unităţilor spitaliceşti.

În lipsa echipamentelor de protecţie şi a unor protocoale bine implementate, spitalele romaneşti risca să se prăbuşească unul după din cauza neatenţiei cu care se dă lupta cu COVID.

BUCUREŞTI

Exista spitale unde medicii şi asistentele s-au infectat din cauza triaj necorespunzător dar şi unităţi unde echipamentul nu este bine folosit.

Reporter: "Sunt foarte multe strigăte de ajutor din partea medicilor din ţară, din spitalele din ţara care se plâng că n-au materiale, n-au măşti, n-au echipamente. ce se întâmplă?"

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: "Avem într-adevăr o problemă cu încrederea personalului medical. O încredere dată de nesiguranţă echipamentelor. Aveau echipamente medicale, dar nu în stocuri consistente, aveau medicamente pentru o săptămână-două, dar ţineau aceste echipamente pentru cazuri deosebite. Dar nu se ştia când trebuie să poarte şi ce ar trebui să poarte. Cei din ATI, din UPU".

În Bucureşti, 5 spitale au în acest moment personal redus, din cauza epidemiei de covid. Tot mai dese sunt cazurile unde medicii intra în contact cu pacienţi bolnavi şi sunt trimişi imediat în izolare. Ultimul exemplu este cel al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia" unde 48 de cadre medicale sunt acasă în izolare.

Dar nu infectate, precizează Eduard Motoescu, directorul medical al unităţii.

Eduard Motoescu: Este vorba de 48 de oameni ai personalului medical al nostru - medici rezidenţi, asistenţi, infirmieri, medicul de gardă, sunt asimtomatici nu sunt testaţi. Au fost şi 18 contacti dintre pacienţi. Nu au echipamente de protecţie, nu sunt destule în spital? Echipament de spital de boli infecţioase nu este un echipament care să ne permită să ne protejăm perfect de un pacient cu virus. Dar pentru colegii care sunt în prima linie exista un echipament adecvat.

Şi Spitalul de Arşi din Bucureşti se confrunta cu o situaţie incertă. 31 de persoane dintre care 28 cadre medicale sunt în izolare după ce au intrat în contact cu un pacient de 43 de ani infectat. Bolnavul fusese transferat vineri tocmai de la Spitalul Judeţean Suceava, cel mai mare focar de infecţie din România unde există acum peste 170 de pacienţi şi medici infectaţi.

Grav este şi ce s-a întâmplat într-un centru privat de dializă din capitala unde 29 de medici asistente şi pacienţi au fost diagnosticaţi cu Covid. Activitatea centrului a fost suspendată dar numai după ce doi pacienţi infectaţi - care au şi decedat ulterior - au apucat să ajungă în camerele de gardă ale Spitalului Universitar.

GALAŢI

Medici infectaţi sunt şi în Galaţi. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmaţi trei: o biochimistă de la Laboratorul Spitalului Clinic de Urgenţă, o asistentă de la Spitalul de Pediatrie şi o infirmieră de la Spitalul de Boli Infecţioase. Este posibil ca numărul să crească: cele 3 femei au fost în Turcia cu un grup mai mare de persoane.

Alina Dobrea, manager Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "S-a testat tot personalul medical care a intrat în contact cu acea biochimistă. Toate testele au ieşit negative. Au fost testate 34 de persoane."

Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi mai are echipamente de protecţie pentru o singură săptămână.

Prof. dr. Dorel Firescu, directorul medical Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: "Nici ministerul nu ne-a ajutat foarte tare. Până astăzi, din partea ministerului n-am avut nimic."

DEVA

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva 2 medici au fost confirmaţi ieri cu Covid-19.

Dr Daniela Roșca, manager Spitalul Deva: Secţia a intrat în carantină, șapte cadre medicale sunt blocate în spital - stau cu teama mă gândesc din cauza asta - da, au fost momente de panică.

Mai grav este faptul că aici echipamentele de protecţie lipsesc cu desăvârşire.

Daniela Roșca: Azi dimineaţă ne-au anunţat că li s au terminat măştile chirurgicale şi au primit de pe alte secţii s au realocate pentru că NU ni se aduc măştile de la furnizori. În momentul de fată în Magazie stocul e zero, ce avem e distribuit pe secţii, practic şi alţi medici sunt expuşi de acum încolo - tot spitalul este expus.

CLUJ

La spitalul de boli infecţioase Cluj, unde sunt internaţi mai mulţi pacienţi cu COVID-19 medicii au primit acum 4 zile câte 5 măşti de persoană, pe semnătură.

Victor Eșanu, medic la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj: Vreau să mă înţelegeţi, este vorba despre nişte măşti de hârtie. Este o dramă! M-au sunat colegii din Arad, mi-au zis faceţi ceva cu aceste măşti penibile din hârtie. M-au sunat colegii de la Gorj, au primit nişte echipamente pe care scrie, s-au uitat pe etichetă, scrie că este un echipament pentru grădinărit, dacă vă puteţi imagina. Noi dacă nu suntem protejaţi, ne îmbolnăvim împreună cu pacienţii, ne culcăm în spitalul de boli infecţioase lângă pacienţi, şi s-a terminat cu asistenţa medicală. Suntem de-a dreptul speriaţi, suntem de-a dreptul îngroziţi

Şi la unitatea de primiri urgenţe din Cluj o asistentă medicală a fost depistata pozitiv, deşi purta echipament de protecţie.

Ancheta epidemiologica a ascos la iveală că asistenta s-ar fi putut îmbolnăvi acum nouă zile când a intrat în contact cu o altă persoană contaminată, dar în context personal. 44 de persoane, contacti ai femeii, aşteaptă acum să fie testate.

FOCŞANI

La Focșani, Spitalul Militar a fost închis, după ce 22 de medici și asistenți au fost confirmați cu noul coronavirus. Doar 24 de ore au trecut între primele teste pozitive - cazul unui medic și al unei asistente - și dimensiunea reală a răspândirii. În unitatea sanitară a început deja dezinfecţia.

Lt.col. Olivian Ilie - direcţia medicală MapN: Încă studiem contactul apropiat la cei 20 de angajaţi. Apoi după ce vom încheia ancheta epidemiologica vom analiza situaţia pe compartimente şi secţii şi atunci vom putea ajunge la o concluzie ce secţie şi ce compartimente vor fi operaţionale.

O imagine reprezentativă a lipsei de echipamente de protecţie din spitale este fotografia unui medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Picioarele şi le protejează cu saci de gunoi lipiţi cu leucoplast.

Articol recomandat de sport.ro
Eugenie Bouchard se plânge după doar 24 de ore la noul job: ”Unii asta cred”
Eugenie Bouchard se plânge după doar 24 de ore la noul job: ”Unii asta cred”
Citește și...
Criză de personal medical în Capitală. Spitalele PMB au nevoie de 1.240 de angajaţi. Posturile disponibile

Reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) au transmis, la solicitarea News.ro, care este acum necesarul de posturi vacante şi temporar vacante în cele 19 spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

Recomandările date de medici pentru perioada de caniculă. Cum ne putem proteja de căldură

Dr. Mihaela Rodica Ciolacu, medic primar de medicină de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, a declarat pentru News.ro că este bine ca populația să țină cont de câteva recomandări simple în perioada caniculară.

AI este folosit tot mai des în sprijin emoțional. Cât de sigură este inteligența artificială în sănătatea mintală

Tot mai multe persoane folosesc inteligenţa artificială (AI) pentru a cere sfaturi, sprijin emoţional sau ajutor în situaţii dificile. 

Recomandări
Caz șocant în județul Bihor. O familie este suspectată că a exploatat sute de bolnavi cu dizabilități psihice

Caz șocant descoperit în județul Bihor. O familie este suspectată de procurorii DIICOT că, sub paravanul unei asociații caritabile, a exploatat sute de bolnavi cu dizabilități psihice.

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, descoperite în Tulcea. Primele precizări despre originea armei

Fragmente de dronă au fost găsite într-o localitate din judeţul Tulcea, specialiştii confirmând prezenţa unei încărcături explozive, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Canicula face victime în România. Mai mulți oameni au murit din cauza temperaturilor extreme

Mai mulți oameni au murit din cauza temperaturilor extreme. Un bărbat de 56 de ani din Iași a fost găsit inconștient pe câmp, în timp ce trei oameni, din județele Bacău, Brașov și Timiș, au pierit în timp ce încercau să se răcorească în râuri sau lacuri.