Acțiune masivă a poliției din România și Italia. Minore exploatate sexual, anchetă ”România, te iubesc”
Acțiune importantă a polițiștilor din Iași în colaborare cu cei din Bergamo, Italia, într-un caz de exploatare a fetelor minore, prezentat și de jurnalistul Rareș Năstase în cadrul campaniei ”Oameni de vânzare” de la PRO TV.
Miercuri, 30 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, împreună cu carabinierii Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în judeţele Iaşi şi Suceava, pentru completarea probatoriului, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane şi spălare de bani.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 - 2019, 8 persoane ar fi exploatat sexual 11 tinere, în oraşul Bergamo – Italia, prin obligare la practicarea prostituţiei.
CITIȚI ȘI: Poveștile Iulianei și Alexandrei, obligate să se prostitueze de la 15 ani, în Italia
De asemenea, 6 dintre persoane ar fi fost implicate şi în activităţi de spălare a banilor obţinuţi în urma traficului de persoane.
Acţiunea a fost organizată în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu autorităţile judiciare din Italia, iar la percheziţiile din România au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo.
Concomitent, pe teritoriul Italiei, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare Italiene.
Scopul acţiunii a fost acela de a obţine probe în cauzele penale şi de a îndeplini procedura de sechestru asigurator cu privire la mai multe imobile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași.
”Operațiunea Bergamo”, o colaborare România-Italia
Prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Italia, respectiv Comandamentul Regional al Carabinierilor din Bergamo, cercetările efectuându-se, în comun, în cadrul operaţiunii „Bergamo”, în scopul destructurării unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane pe ruta România-Italia.
Acţiunea comună a fost organizată la data de 4 iunie 2019, fiind efectuate 18 percheziţii domiciliare, dintre care 8 în România şi 10 în Italia.
În urma activităţilor, 9 persoane au fost arestate, ulterior fiind condamnate în Italia pentru săvârşirea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani închisoare.
În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 20.000 euro şi 100.000 de lei.
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe 2 autoturisme, 3 imobile din Bergamo şi un imobil din municipiul Iaşi.
Campania Știrile Pro TV ”Oameni de vânzare”
O statistică îngrijorătoare plasează România pe primul loc la traficul de persoane, iar 7 din 10 tinere ajung să fie exploatate în toată Europa de către rețele care provin din țara noastră.
În toamna anului 2019, la Știrile PRO TV de la ora 19:00, Rareș Năstase ne-a arătat mărturiile impresionate ale fetelor implicate în acest fenomen.
Reportajele difuzate au fost lider de audiență și au înregistrat o medie de 8 puncte de rating și 27.9% share pe segmentul de public comercial, în timp ce televiziunea de pe locul doi avea 4.8 puncte de rating și 16.8% cotă de piață. La nivel național, 2 milioane de români au urmărit reportajele realizate de Rareș Năstase.
Cât de ușor sunt păcălite româncele să se prostitueze în străinătate
Între 60.000 şi 130.000 de euro pe an! Este suma uluitoare pe care o poate câştiga din prostituţie o tânără româncă luată dintr-un sat sărac de la noi şi trimisă să îşi vândă corpul în Italia, Marea Britanie sau Germania.
Ce NU ştiu fetele care pleacă în lume ademenite de diverşi exploatatori este că banii ajung TOŢI la ei, nu la ele. Şi nici că oferta include şantaj, bătaie şi constrângeri emoţionale.
Campania ″Oameni de vânzare″, realizată de Rareș Năstase, a aratat cât de uşor sunt păcălite tinerele şi cum acţionează o filieră din care fac parte şi membri ai mafiei albaneze.
Direcția Antimafia din Italia a colaborat la acest caz
La rândul lor, polițiștii italieni au transmis un comunicat de presă despre această acțiune, precizând că persoanele cercetate împrumutau bani cu rata dobȃnzii de 30% lunar, prostituatelor asupra cărora deţineau controlul, iubiţilor acestora/protectorilor şi altor persoane conaţionali ai acestora, solicitȃnd victimelor ca garanţie, proprietăţi imobiliare şi autovehicule.
Comunicatul integral:
”În dimineaţa acestei zile, Carabinierii din cadrul Nucleului de Investigaţii din Bergamo au pus în executare un mandat de arest preventiv cu închisoare emis de G.I.P. din Brescia, la cererea Procurorului Adjunct doamna Claudia Moregola, din cadrul Direcţiei Districtuale Antimafia, cu introducerea în arest a unui număr total de 8 persoane (3 în Italia şi 5 în Romȃnia, pentru executarea, de asemenea, a altor mandate europene de arestare).
Cercetarea de care se face discuţie este urmarea operaţiunii BERGAMO care, în luna iunie 2019 a reuşit dezintegrarea unui grup infracţional condus de MURARIU Constantin Adrian care, timp de mai mulţi ani trafica între Romȃnia şi provincia Bergamo persoane tinere de sex femeiesc, care erau destinate prostituţiei stradale.
În timpul desfăşurării procesului împotriva celor 8 inculpaţi din prima operaţiune, cercetările au continuat datorită prelungirii operaţiunilor Echipei de Investigaţii comune constituită- şi datorită colaborării Eurojust- între autorităţile judiciare şi organele poliţiei judiciare italiene şi romȃne: DDA din Brescia şi DIICOT Iaşi, precum Carabinierii Nucleului Operaţional din Bergamo şi BCCO (Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate) din cadrul Poliţiei Iaşi.
Cercetările s-au concentrat în special pe reconstituirea patrimoniilor ilegale acumulate de membrii de conducere ale asociaţiei cu activitate de trafic, cu rezultatul constatării existenţei şi operaţionalităţii unei realităţi infracţionale organizate, parţial cu coincidenţă subiectivă cu aceea care opera pe trafic, destinată comiterii în formă transnaţională a infracţiunii de camătă, spălare de bani şi redirecţionare a bunurilor ilegale rezultate din diferite infracţiuni săvȃrşite şi cu înregistrarea fictivă sub titlu de proprietar a bunurilor dobȃndite- atȃt în Italia, cȃt şi în Romȃnia- prin investirea de capitaluri ilegale, în scopul sustragerii acestora unor eventuale sechestrări şi confiscări, operaţiuni dispuse de autorităţile judiciare.
În special, din interceptările telefonice şi ambientale, precum şi din mărturiile culese de Carabinieri şi de Poliţia Romȃnă, a reieşit că persoanele cercetate împrumutau bani cu rata dobȃnzii de 30% lunar, prostituatelor asupra cărora deţineau controlul, iubiţilor acestora/protectorilor şi altor persoane conaţionali ai acestora, solicitȃnd victimelor ca garanţie, proprietăţi imobiliare şi autovehicule.
Cercetările au fost completate şi graţie culegerii şi dobȃndirii unui impresionant volum de documente bancare şi acte cadastrale care au fost emise de instituţii bancare şi de autorităţile romȃne.
Capul organizaţiie este MURARIU Constantin Adrian (născut în 1976) şi FITA Rozalia Cosmina (născută în 1994) ambii în închisoare din anul 2019 urmare a operaţiunii BERGAMO (Între timp condamnaţi la 10 ani închisoare. Printre alţi participanţi mai pot fi menţionaţi FITA Mihaela (născută în 1974) mama Rozaliei Cosmina (arestată deja din 2019 în Romȃnia pentru complicitate în traficarea unei tinere romȃnce şi condamnată acolo), BOTEA Florin Nicuşor (născut în 1993), precum şi rudele mai apropriate ale lui MURARIU, respectiv soţia sa MURARIU Marinela Andreea (născută în 1981), sora sa HUTANU Gabriela (născută în 1977) şi socrii săi MURARIU Paul (născut în 1955) şi MURARIU Mariana (născută În 1964), aceştia din urmă cu domiciliul stabil în Romȃnia, implicaţi în acordarea de împrumuturi cu camătă, precum şi în încasarea dobȃnzilor pentru aceste împrumuturi şi inclusiv în operaţiuni bancare de spălare de bani proveniţi din camătă, redirecţionare bunuri şi înregistrarea fictivă în nume de proprietar a bunurilor imobiliare dobȃndite cu profitul activităţilor ilegale, respectiv date în garanţie de către victimele cametei.
Au fost în total identificate 20 de victime, toate de naţionalitate romȃnă. Cele mai multe dintre acestea au domiciliul în Provincia Bergamo, altele trăiesc cu domiciliul stabil în Romȃnia şi sunt antreprenori. În cazul prostituatelor exploatate, împrumuturile erau solicitate atȃt pentru a face faţă lipsei plăţilor de care le privau exploatatorii lor, cȃt şi pentru a face faţă celor mai elementare exigenţe ale vieţii.
La finalul cercetărilor patrimoniale, G.I.P din Brescia a dispus faţă de persoanele cercetate inclusiv sechestrul preventiv în scopul confiscării numeroaselor bunuri imobile şi ale conturilor bancare curente (unul dintre acestea deschise la o bancă germană).
Această măsură a fost pusă în executare astăzi, concomitent cu arestările, graţie emiterii unor ordonanţe de indisponibilizare, în conformitate cu normativa europeană recentă, care se referă la:
- Un număr de 3 apartamente şi 2 garaje în Romȃnia, în valoare totală de peste 150.000 euro
- Un număr de 6 terenuri în Romȃnia în valoare totală de aproximativ 55.000 euro
- Soldul activ al mai multor conturi curente în Italia, Romȃnia şi Germania pentru vAloarea de aproximativ 80.500 euro.
Alte două apartamente şi un garaj în provincia Bergamo (în localităţile Bonate Sopra şi Seriate) pentru valoarea totală de peste 300.000 euro au fost anterior sechestrate la cercetările din anul 2019, împreună cu sumele de numerar găsite şi care erau în disponibil de aproximativ 40.000 euro.
Înafară de cele 6 persoane arestate ca şi complici participanţi la grupul infracţional în scopul comiterii infracţiunii de camătă, spălare de bani, redirecţionare şi înregistrare fictivă de bunuri, alte 2 persoane au fost arestate pentru complicitate la asocierea infracţională în scopul traficului de fiinţe umane pentru practicarea prostituţiei, care fusese deja obiect al operaţiunii BERGAMO şi care au fost identificate datorită cercetărilor desfăşurate succesiv reţinerilor din iunie 2019.
Executarea concomitentă a arestărilor din Italia şi Romȃnia, precum şi sechestrele aplicate în Italia, Romȃnia şi Germania a fost posibilă datorită coordonării executive ale Eurojust, care a garantat cooperarea judiciară între Statele membre, cu rezultat pozitiv.”