Accident urmat de incendiu, în Brașov. Ce alcoolemie avea un tânăr care a refuzat să oprească la filtrul poliției

×
Publicitate

A fost agitație mare joi noapte în centrul Brașovului din cauza unui tânăr care, băut zdravan și fără permis de conducere, a provocat un accident urmat de incendiu.

Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, nu a oprit la un filtru în trafic și, cu poliția pe urme, a pierdut controlul volanului și a izbit un escavator parcat pe trotuar.

Ambele vehicule au luat foc. În cele din urmă, individul a fost încătușat.

O bubuitură puternică a trezit locuitorii blocurilor din jurul Spitalului Județean Brașov. O mașină în goană a ratat intrarea în sensul giratoriu și a izbit un excavator aflat pe trotuar. Suprinzător, cel aflat la volan a scăpat nevătamat.

Polițiștii erau deja pe urmele bărbatului pentru că nu oprise la un filtru în trafic, deși mașina era inscripționată cu numele unei firme de securitate. Suspectul și-a continuat fuga și după impact.

Martor: „Am văzut doar că era îmbrăcat în negru și a luat-o pe gang. Poliția a oprit în dreptul gangului și spus stai, stai, stai! Între timp s-au făcut foarte multe filtre de poliție aici. Mă gândeam că a fost în intervenție și s-a speriat, am văzut că scrie securitate, ceva, pe mașină”.

În timp ce mașinile de poliție blocau bulevardul, a izbucnit incendiul care a cuprins atât atoturismul firmei de pază, cât și buldozerul tamponat. Au urmat mai multe explozii care au băgat în sperieți tot cartierul.

În vreme ce pompierii stingeau incendiul, politiștii au reușit să pună mâna pe bărbatul care fugise printre blocuri. La cercetări au aflat că tânărul de 29 de ani nu avea permis de conducere, iar analizele de sânge au indicat o alcoolemie record: 1,92 la mie.

Administratorul firmei de securitate susține că nici mașina și nici bărbatul de la volan nu aparțin companiei. Rămâne ca poliția să afle cum a ajuns tânărul beat și fără permis la volanul acestui autoturism.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62426240
Recompensă uriașă oferită de poliția din Australia pentru a rezolva misterul unei crime vechi de 46 de ani
Poliția din Victoria, Australia, oferă o recompensă de un milion de dolari pentru a rezolva misterul în cazul unei morţi suspecte. Este vorba despre o mamă care avea cinci copii și care a fost găsită fără suflare acum 46 de ani.  
62426242
Un bărbat este în stare critică după un incendiu violent urmat de o explozie, la un magazin de piese auto din Pitești
Incendiu violent urmat de o explozie, vineri după-amiază, la un magazin de piese auto din centrul Piteștiului.
62426231
Un constănțean i-a cerut lui Iohannis stiloul cu care semnează documentele oficiale, cadou de ziua lui. Reacția Președinției
Un bărbat din Constanța care i-a cerut lui Klaus Iohannis unul dintre stilourile cu care acesta semnează documentele oficiale spune că cei de la Palatul Cotroceni i-au închis telefonul în nas și se îndreaptă acum împotriva lor cu o reclamație.