Accident rutier soldat cu trei victime, în Suceava. Mobilizare de forțe la fața locului

62304733
StirilePROTV

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Poiana Stampei din judeţul Suceava.

 

Un autoturism a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului au fost rănite cele trei persoane din interior, un bărbat de 67 de ani şi două femei, de 66 şi, respectiv, 88 de ani, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Punctele de Lucru Poiana Stampei şi Crucea, dar şi un echipaj cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În sprijin, a fost solicitată şi o ambulanţă SMURD de la ISU Bistriţa-Năsăud.

„Echipajele de intervenţie au preluat răniţii şi le-au acordat primele îngrijiri medicale. Femeia în vârstă de 88 de ani era blocată în autoturism, fiind în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. A fost extrasă şi, împreună cu celelalte două victime, a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Vatra Dornei", au precizat oficialii ISU Suceava, conform news.ro. 

Echipajul SMURD sosit în sprijin a acordat primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 34 de ani, care a suferit un atac de panică. Acesta provenea dintr-un alt autoturism, care însoţea maşina implicată în accidentul rutier. După ce a fost stabilizat, bărbatul a refuzat transportul la spital.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62462863
Mascații au descins pe o plantație de canabis, în Suceava. „Agricultorul” a ajuns după gratii

Un bărbat de 34 de ani din Suceava a ajuns după gratii, timp de 30 de zile, pentru trafic de droguri.

62462830
Impact puternic între două mașini pe un drum din Iași. A intervenit elicopterul SMURD

Neatenția la volan a făcut victime pe un drum din județul Iași. Șase persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit la intersecția dintre un drum european și unul județean. Totul, după ce o șoferiță nu s-ar fi asigurat corespunzător.

62462829
„A adormit cu mâncarea pe aragaz”. Explozie puternică în bucătăria unui apartament din Baia Mare. Ce s-a întâmplat

A fost panică într-un bloc din Baia Mare, după ce o hotă a explodat în bucătăria unui apartament.  

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.