Accident între două microbuze și un TIR, în Constanţa. Două persoane, între care o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital

62336193
Ziua de Constanta

Un accident rutier grav a avut loc, vineri seara, pe DN 3, între localităţile Constanţa şi Valu lui Traian. Două persoane, între care o fetiță de 5 ani, au ajuns la spital, după ce două microbuze și un TIR s-au ciocnit violent.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină la un accident rutier petrecut pe DN 3, în care au fost implicate mai multe maşini. Acolo s-au deplasat două echipaje SMURD, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj de descarcerare şi o autospecială de stingere. 

„La locul accidentului au fost găsite două victime conștiente - una cu traumatism cranio-facial  și cealaltă victimă cu traumatism toracic, ambele fiind transportate, stabile, la Spitalul Județean pentru investigații de specialitate“, a declarat medicul Diana Claudia Tatarici, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

accident constanta

În eveniment au fost implicate nouă persoane, iar două dintre acestea au fost transportate la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa pentru îngrijri medicale, potrivit news.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62335069
Şoferul unui autobuz cu pasageri, depistat la volan cu 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, în Buzău

Şoferul unui autobuz aparţinând unei societăţi locale de transport în comun din municipiul Buzău a fost depistat de către poliţişti la volan având o alcoolemie de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

62336102
Campanie extinsă a vânătorilor pentru ținerea sub control a șacalilor care s-au înmulțit necontrolat în Delta Dunării

După zeci de atacuri ale șacalilor în Delta Dunării, vânătorii au ieșit să-i împuște. În 120 de zile vor să prindă 400 de prădători.

62314880
Poșta Română va fi declarată societate de interes strategic. Capacitatea de transport în situații de criză poate fi mărită

Poșta Română va fi declarată societate de interes strategic național. Modificările apar într-un proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere publică.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.