Doi oameni au murit și 18 au ajuns la spital, doi dintre ei în stare gravă. Victimele erau într-un microbuz care a izbit, în spate, un camion cu remorcă, spun politiștii.
Corespondent PROTV: „Au fost scene tragice în acest loc în care s-a petrecut accidentul, așa că transmitem și noi condoleanțe familiile celor două persoane care și-au pierdut viața în acest accident. S-a întâmplat aici, pe DN7, de la intrare în localitatea Chitila. Acest microbuz venea de la Târgoviște, îi ducea pe oameni la serviciu de acolo, în București. În acest loc, în fața lui circula un camion cu basculantă. Șoferul acestui ansamblu rutier a făcut dreapta în curtea unui unei societăți comerciale.
Nu se știe de ce, șoferul microbuzului a izbit remorca cu partea din dreapta microbuzului. Impactul a fost atât de puternic încât ușa a rămas înfiptă în acea remorcă. Două persoane au murit pe loc, că înăuntru erau în total 26 de pasageri. Atâți au numărat polițiștii. Unii dintre ei au coborât pe picioarele lor, alții au avut nevoie de ajutorul pompierilor de la descarcerare. S-a intervenit cu 13 ambulanțe SMURD, dar și două autospeciale pentru transport victime multiple. Răniții, 18 la număr, doi în stare gravă, au fost duși la toate spitalele din Capitală. Printre aceștia se află și o adolescentă de 17 ani. Din primele verificări, polițiștii au stat de vorbă cu șoferul microbuzului, iar acesta le-ar fi spus că nu a observat manevra pe care șoferul din fața lui, cel care conducea camionul cu basculantă, a făcut-o. Nu își amintește exact cum s-a produs accidentul.
O doamnă care era în acest microbuz mi-a spus că a auzit o frână puternică, iar apoi imediat a urmat impactul, unul destul de puternic. Polițiștii trebuie să stabilească și cu ce viteză circula microbuzul. Vorbim de drumul național șapte, unde limita este de 90km/h însă chiar aici, la intrare, în localitatea Chitila, limita este de 60km/h traficul a fost restricționat cât a durat cercetarea la fața locului. Acolo, o echipă de muncitori așează la loc parapetele din beton, pentru că traficul a fost deviat și s-a circulat doar pe un singur sens. Până acum, aproximativ o jumătate de oră, vă spuneam, au fost momente cumplite. Acest accident a fost mediatizat și pe un grup de pe rețeaua facebook. Oamenii au aflat de acolo că a avut loc acest accident, așa că unii au început să își sune rudele pe care le știau că au pornit la drum într-un microbuz către București.
Din păcate, un telefon a sunat chiar aici, la fața locului. Polițiștii au răspuns și i-au dat celui de la celălalt capăt vestea tristă că cel pe care îl căuta nu se mai află printre noi. Urmează, așadar, o anchetă. Șoferii nu erau, niciunul din ei aflați sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului. Au fost testați la fața locului, însă șoferul microbuzului a fost dus și la serviciul de medicină legală pentru prelevarea de probe biologice, iar mai apoi urmează să fie audiat și la dosar. Va fi întreaga sa mărturie sau ce își amintește că s-a întâmplat.”