A încercat să scape de dosarul penal, dar s-a mai ales cu o infracțiune. Ce a pățit un bărbat din județul Dâmbovița

62577064
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Valea Mare, județul Dâmbovița, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, după ce a încercat să dea bani polițiștilor pentru a scăpa de răspunderea penală, a transmis Poliția.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 12:00, când polițiștii din cadrul Secției Nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au oprit pentru control un autoturism condus de bărbat, pe raza localității de domiciliu, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.

Verificările efectuate au arătat că bărbatul avea și permisul de conducere anulat.

În acest context, polițiștii i-au adus la cunoștință că urmează întocmirea unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat.

Cum a mai comis bărbatul încă o faptă penală în fața polițiștilor

Pentru a evita răspunderea penală, bărbatul a încercat să le ofere polițiștilor o sumă de bani, însă aceștia au refuzat categoric.

În cursul aceleiași zile, în urma documentării activității infracționale de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Poliției Orașului Găești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru infracțiunea de dare de mită.

Reprezentanții IPJ Dâmbovița reamintesc că oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unor funcționari publici, în scopul influențării exercitării atribuțiilor de serviciu, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62578443
Maia Sandu: Rusia dă lecții de democrație, dar președintele și partidul de guvernare nu se mai schimbă de decenii

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat duminică dimineaţă că Rusia încearcă să dea lecţii de democraţie, deşi este o ţară în care preşedintele şi partidul de guvernare nu se schimbă de decenii.

 

62578408
Peste 70 de incidente electorale în primele ore de vot la alegerile din Moldova. Caz semnalat în Iași

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor parlamentare constată că, până la ora 8.40, echipa centrală a prelucrat 73 de cazuri cu statut de incident de la deschiderea secțiilor de voatre.

 

62578441
Scandal într-un local din Centrul Vechi al Capitalei. Patru persoane ar fi fost agresate de agenții de pază. VIDEO

A fost scandal sâmbătă-noapte în fața unui local din Centrul Vechi al Capitalei. 4 tineri, printre care și o femeie, au fost bătuți de 3 agenți de pază, iar scena a fost filmată de un martor. 

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.