A murit soția scriitorului Mircea Dinescu. Filologul Mașa Dinescu avea 58 de ani

62088503
Agerpres

Maşa Dinescu, unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai dramaturgiei ruse, soţia scriitorului Mircea Dinescu, a murit la vârsta de 58 de ani, anunţă Teatrul Naţional Bucureşti.

"Colectivul Teatrului Naţional Bucureşti anunţă cu tristeţe dispariţia prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Maşa Dinescu.

A fost şefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român şi străin, un om de o mare calitate profesională şi umană", potrivit mesajului publicat pe pagina de Facebook a TNB, informează News.ro.

Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia şi Albert Kovacs, ambii specialişti în literatura rusă, Maşa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale ţării.

În prezent, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puţin de cinci spectacole a căror traducere îi aparţine: „Livada de vişini” de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul” de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism” de fraţii Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop.

În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Şerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Naţional din Cluj.

Incinerarea va avea loc miercuri, la ora 14,00, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62048089
Veste bună pentru utilizatorii Clever. Aplicația a obținut avizul tehnic de funcționare
Clever a obţinut aviz tehnic definitiv ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
62000186
Guvernul demis face o nouă propunere pentru funcția de comisar european: Victor Negrescu
Premierul interimar Viorica Dăncilă a anunțat marți că îl propune pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, scrisoarea către Bruxelles urmând să fie trimisă marţi.
62088466
Pădurarii au adus cruci și capace de sicrie în fața Parlamentului. De ce protestează
Aproape 200 de pădurari protestează marți în fața Parlamentului.