A început cel mai mare festival de obiceiuri din Moldova. De ce colindă de 200 de ani uncheşii de la Păuneşti

×
Publicitate

După doi ani de pauză centrul oraşului Bacău s-a umplut din nou de colindători, cu ocazia celui mai mare festival de obiceiuri din Moldova.

Cetele venite din toate colţurile Moldovei au defilat pe străzi, spre încântarea spectatorilor, care au ignorat vremea mohorâtă.

Procesiunea colindătorilor a durat trei ore, timp în care cetele au defilat prin centrul oraşului, până la scena amplasată în faţa palatului administrativ.

Marian Chiriac, colindător: „Suntem din comuna Păuneşti, judeţul Vrancea şi vrem să vă prezentăm uncheşii de la Păuneşti, un obicei de peste 200 de ani. Aceşti uncheşi poartă în jurul lor tălăngi pentru a îndepărta spiritele rele, iar masca reprezintă bogăţia anului nou.”

Pătrunşi de semnificaţia zilei, spectatorii i-au răsplătit pe colindători. Miruna i-a cucerit pe toți cu gingășia ei, dar și cu hotărârea de a duce tradiția mai departe.

„-Ai făcut ceva bănuţi?

-Da.
-Pentru ce aduni ce vrei să iei?
-Nu stiu, haine.
-De câţi ani faci asta?
-De mulţi ani.
-Nu e greu pentru o fetiţă?
-Nu.”

Ca în fiecare an cetele de urşi au fost vedetele zilei.

Cei care au înfruntat vremea mohorâtă spun că a meritat, pentru că au retrăit momente frumoase din copilărie.

Localnic: „Sunt foarte frumoşi că sunt veniţi din toate părţile şi sigur că ne-au lipsit aceste tradiţii şi e bine să se continue. Dacă se pierd aceste tradiţii nu simţim că vin sărbătorile de iarnă.”

Organizatorii spun că eforturile lor au fost răsplătite de bucuria celor care au asistat la paradă.

Valentin Ivancea, organizator: „Tradiţia trebuie să continue. Este ceea ce ne defineşte ca popor. Să ne păstrăm tradiţiile, datinile şi obiceiurile.”

Pentru cei care au asistat la paradă a fost o adevărată călătorie în timp, pe vremea când cadourile erau doar bucurie, iar răsplata era numai cu nuci, mere şi cozonac frământat de mâinile bunicilor.
  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62313272
Soluția pentru distracție găsită de turișitii de la munte în lipsa zăpezii: Aia este fantastică
La munte, a treia zi de Crăciun i-a prins pe turiști nu pe pârtii, ci... în piscine. Bazinele încălzite au fost pline, iar oamenii nu au ezitat să iasă și în piscina exterioară.
62308790
Un tânăr din Timișoara s-a aruncat de la etajul cinci al unei parcări supraterane. A supraviețuit
Un tânăr din Timișoara a sărit de la etajul cinci al unei parcări din Timișoara. Băiatul de 17 ani a fost dus în stare gravă la spital.
62313263
ANPC are bugetul pe 2023 mărit de cinci ori. Ce fac inspectorii cu banii
ANPC va avea de cinci ori mai multe resurse în 2023 față de anul acesta. Banii vor fi folosiți pentru cumpărarea de calculatoare performante și modernizare sediilor din țară.