A făcut accident pe o stradă din București și a aruncat din mașină o geantă. Polițiștii au avut o surpriză când au găsit-o

62340132
Getty

Un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, care nu avea permis de conducere, a lovit marţi noapte un stâlp de iluminat de pe un bulevard din Sectorul 6 al Capitalei, după care s-a blocat pe liniile de tramvai.

Imediat după producerea accidentului, o tânără de 21 de ani a coborât din autoturism şi a aruncat o geantă în care se aflau droguri şi bani, însă geanta a fost recuperată de poliţiştii de la Rutieră, care se aflau în urmărirea maşinii.

DIICOT a anunţat că a reţinut un bărbat de 34 de ani şi o femeie 21 de ani, după ce au fost prinşi că aveau în maşina cu care se deplasau 124 de grame de heroină şi 119,04 grame de cocaină.

De asemenea, bărbatul este cercetat şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

"În dimineaţa de 26 noiembrie, în jurul orei 2,00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 2, au efectuat semnal regulamentar de oprire inculpatului aflat la volanul unui autoturism, însă acesta nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. La un moment dat, pe un bulevard din Sectorul 6, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat amplasat pe terasamentul liniilor de tramvai. Ulterior impactului, inculpata în vârstă de 21 de ani a coborât din autoturism şi a aruncat o geantă în care se aflau drogurile de mare risc, precum şi sumele de 13.306 lei şi 380 euro, recuperate de către organele de urmărire penală", spune DIICOT.

Cei doi vor fi duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62368501
DNSC: Am recomandat instituţiilor publice, în 2023, să interzică aplicaţia TikTok
Monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei noastre, a precizat, miercuri, DNSC.
62501394
Fostul președinte al CMR demontează sfaturile medicale ale familiei Georgescu: „O amenințare directă la sănătatea colectivă”
Prof. Dr. Daniel Coriu, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România, doctor în științe medicale, și-a exprimat părerea cu privire la declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu, despre inexistența virusului COVID-19.
62477006
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Un bărbat de 27 de ani este cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi abuz de încredere, după ce ar fi luat de la o femeie trei milioane de lei (aproximativ 602.800 de euro), dar şi două autoturisme.