Saru'mana, Saruman sau cum s-a vazut The Hobbit in Romania si cat de frig mai e la cinema
Trebuia sa fie o banala recenzie pentru The Hobbit, dar s-a transformat intr-o aventura cu final neasteptat printre romani la mall.
- Pentru cei ajunsi aici de pe Facebook, poza pe care o cautati e un pic mai jos :)
Nu i-am inteles niciodata pe prietenii mei pasionati de filme care refuza sa mearga la cinema in Romania. Am trecut mereu peste rozatorii de floricele, peste credinciosii Sfantului Telefon, Cel Care Nu Se Inchide Niciodata, dar si peste galagia-picatura-chinezeasca a baietasilor iesiti in gasca pentru ca nicio fata n-a vrut sa mearga cu ei. Si asta pentru ca iubesc The Big Screen, sunetul, imaginea si atmosfera de a merge la film de parca ar fi un eveniment major.
La Hobbit insa m-am intalnit cu o alta categorie minunata – abramburitul sau cinefilul tabloid. Ala care merge la film, fara sa stie despre ce e vorba, cine joaca si nici macar cat dureaza. Merge la film pentru ca poate sa mearga la film. Pentru ca 30 de lei pe bilet nu e o suma pentru care sa merite sa te interesezi macar un pic despre ce e vorba. Pentru ca probabil ai vazut Stapanul Inelelor cand l-a dat Proteveul, dar nu ti-a zis nimeni ca e “tot cu aia”.
“Ti-am zis ba ca e un cacat” a concluzionat abramburitul din spatele meu dupa 25 de minute de cand s-au stins luminile si subconstientul ii dicta probabil altceva. Si o zicea catre acelasi prieten caruia ii explica mai devreme “cine a mai fost ba la filmul asta? Fi-tu? Ala care n-a facut armata?”. El altfel un nene trecut de 50 de ani, probabil cu o meserie onorabila, primita la schimb pe vremea comunistilor. La schimb cu imaginatia.
In fiecare sfarsit de an se vorbeste de Revolutie, de martiri si de libertate. Ceea ce e greu de inteles pana la urma de generatia mea, a celor care ne-am trait copilaria in libertate, ne ducem viata in libertate si privim mereu in jur catre si altii care au libertate. E greu sa o cuantifici, pana ii vezi pe cei care si-au lasat imaginatia unde si-au lasat prima data si libertatea.
Povestile lui Tolkien pot parea pentru copii. Sunt fantezie. Asa cum sunt si cele ale lui George RR Martin, JK Rowling sau ER Eddison. Sunt basmele ultimelor secole, animate de milioanele Warner Bros sau HBO. “Astea-s pentru copii” concluziona si acelasi abramburit din fund, ca deja nu-i mai pot spune din spate. De parca ar fi ceva rau in a urmari un film prin copilul din tine.
Hobbitul nu e un film genial, nici macar memorabil. E strivit de succesul trilogiei precedente, chiar daca, in realitate, cartile au fost publicate in ordine cronologica inversa. E insa un film misto, cu decoruri misto si personaje misto.
In realitate, locuim intr-o lume cu peisaje superbe, dar cu prea putini bani si prea putin timp ca sa le vedem pe toate. Traim inconjurati de personaje negative, cu niciun erou care sa le stea impotriva. Visam catre stele fara cea mai mica sansa de a ajunge la ele. Nu e greu ca o fantezie bine scrisa si bine filmata sa te faca sa te simti ca si cum daca ai avea o sabie in mana ai putea cuceri lumea. Mai ales cand doar cu cateva saptamani inainte stateai cu o stampila in mana, obligat sa alegi intre Sauroni si Sarumani. Si sa le dai si Saru’mana.
Dureaza 3 ore, o sa-ti plictiseasca prietena, o sa-ti enerveze prietenii, dar s-ar putea ca TIE sa-ti placa. Si pentru asta merita banii, atentia si timpul tau. “El devoreaza tot. Si pasari, si bestii, si copaci, si flori. Macina fierul, musca otelul, striveste pana si pietrele. Ucide regi si distruge orase si da de pamant cu varfurile muntilor”. Asta e una din ghicitorile din film, iar raspunsul la ea e TIMPUL. Iar povestile cu hobbiti, gnomi si dragoni, scrise de Tolkien dupa ce Primul Razboi Mondial si-a pus amprenta pe viata lui, sunt, culmea, tot mai bune odata cu trecerea timpului.
BONUS: Unul dintre colegii de sala a considerat probabil ca era prea frig la film si a venit imbracat intr-o traditionala haina ciobaneasca :)
Autor: Mihai Brasoveanu, Editor of the day, www.stirileprotv.ro
