Marturiile medicilor si asistentelor care au tratat primii ranitii din Colectiv. “A fost un semn ca trebuia sa raman in tara"
In fiecare zi, salveaza viata a zeci de oameni adusi la Spitalul Universitar in stare critica. Si-au tocit coatele pe bancile scoliilor, si-au refuzat micile placeri ale vietii ca sa invete cum sa infrunte moartea in doar cateva clipe.
E povestea unei echipe tinere de medici admirata de specialistii straini si de foarte multe ori umilita si ignorata de proprii pacienti - si mai ales de sistemul medical din Romania. Tragedia "Colectiv" ne-a determinat pe toti sa privim atent si inspre acesti oameni. Vorbim despre medici care au refuzat sa plece in strainatate. Muncesc din greu, uneori chiar pe stomacul gol, pentru ca nu au timp pentru o pauza de masa , intr-o zona a spitalului in care nimeni nu vrea sa ajunga vreodata: resuscitare, urgente majore si ATI.
Adriana Bidica are 37 de ani si este medic specialist in medicina de urgenta la Spitalul Municipal Bucuresti. Era de garda la in noaptea de 30 octombrie. Parea o garda linistita insa era doar linistea de dinaintea furtunii.
“Mi-am dat seama ca e ceva rau in momentul in care mi-au sosit un pacient ars si la 30 de secunde inca doi. Am intrebat o asistenta de unde sunt adusi si mi-au spus "Doamna doctor, arde un club”. Am spus “sunati-mi si chemati-mi jos toata terapia cu sefa de garda". Nu au intrebat de ce trebuie sa vina instant si i-am vazut jos cand am intors capul"
Printre ei era si Raluca Ungureanu, un medic rezident de numai 28 de ani iar in doar cateva minute i s-au alaturat si alti colegi rezidenti . S-au mobilizat chiar si prin retelele de sociolizare. Intre timp, targile veneau una dupa alta.
Adriana Bidica: “Cred ca am avut o secunda in care am zis “Mai bine alertez eu tot spitalul si nu se intampla nimic sa am toata lumea pregatita sau imi asum si partea neplacuta - imi iau bobarnacele daca vin doar 3 victime si atat”.
Din pacate, toate temerile ei s-au adeverit. In doar cateva minute, zona resuscitare devenise neincapatoare.”Locul asta era plin de oameni arsi si foarte grav” isi amintesc medicii. Toata echipa, formata mai ales din tineri, a reusit sa stabilizeze aproape toate victimele.
“Mi-a ramas in minte tanara care a decedat la cateva minute si pe care o vad frecvent o imagine absolut infioratoare sa fi ars peste 95% din suprafata corpului sa nu mai ai gene, sprancene, sa nu te recunoasca familia, mi-au ramas toti in minte”, isi amintesc medicii.
“Parintii care erau afara veneau sa ne intrebe nume si noi nu aveam niciun nume”, spune Adriana Bidica. “Este infiorator sa te legi de ultima speranta ca copilul tau e in spital. In acel moment vestile ceva mai bune erau ca e in spital. Nu mai conta pentru ei ca e grav sau mai putin grav”.
O asistenta isi aminteste ca a plans minute intregi. “Am tremurat, atunci am avut prima stare de stres, de revolta de tot ce se poate, cateva minute si am zis ca trebuie sa ma adun si sa merg mai departe.”
A mers mai departe, insa a refuzat sa uite. Dupa cateva zile si nopti albe la spital s-a dus sa aprinda o lumanare la altarul de la Colectiv. Tot atunci s-a alaturat tinerilor care au iesit in strada.
“Imi doresc o schimbare in tara asta, sunt lucruri care nu functioneaza asa cum trebuie. Noi, tinerii probabil suntem mai optimisti si ne dorim un viitor mai frumos cu niste oameni care sa faca niste schimbari in tara asta care, din pacate, de 25 de ani nu se intampla. Din punctul meu de vedere imi doresc respect in tara. Medici foarte buni au ramas in tara pentru ca vrem sa facem ceva pentru sistemul asta de sanatate. Ceea ce s-a intamplat acum, evenimentul asta pentru mine a fost iarasi un semnal ca trebuia sa fiu aici, trebuia sa fiu in tara dar nu se mai poate. Trebuie sa avem un salariu decent, asa cum este in Europa, sa poti sa pleci acasa fara grija zilei de maine. Trebuie sa se elimine tot acest sistem invechit de a veni la spital cu recomandari, cu telefoane, stiu pe cineva vreau sa intru in fata. Mi se pare normal ca de la femeia de serviciu, muncitor, profesor universitar, sef de stat…toti sa beneficieze de aceleasi servicii medicale”.
Ca sa fie si mai bine inteleasa de politicienii la care nu are timp sa ajunga pentru ca e mult prea ocupata sa salveze vieti Adriana incearca sa explice si pe intelesul celor cu putere si bani, cat de important este sa faci cu adevarat ceva pentru sistemul medical din Romania.
“Se uita ca in cazul unei urgente, indiferent cati bani ai avea, ce functie ai, in tara asta nu ai timp sa zbori in alta parte si atunci tu trebuie sa ai sistemul medical de aici pregatit sa te ajute pe tine. Pe tine si pe ai tai, daca de restul nu-ti pasa. Fii pregatit si lasa-i pe oamenii aia sa-si faca treaba si ajuta-i si ofera-le conditii la standard europene ca sa te putem ajuta pe tine cel cu bani, cel care ne tratezi de sus, care stii ca daca mie mi se intampla ajung la Viena. Nu, nu ajungi la Viena. In caz de urgenta reala nu ajungi nici cu infarct la Viena, nu ajungi nici cu accidenet vascular, nici din accident rutier nu ajungi nici daca pici pe strada si intri in coma. Ajungi intr-un spital din Romania. Daca ai norocul sa ajungi intr-un spital mare e norocul tau dar gandeste-te ce faci cu provincia. Trebuie schimbate niste mentalitati. Eu ma gandesc la munca doar la pacienti pentru ca nu am familie , nu am copii, un sot care sa ma astepte acasa. Eu pot sa stau oricat la serviciu, dar daca as avea un copil in care sa investesc, probabil nu m-as gandi doar la pacienti ci m-as gandi la cum ma descurc sa fie bine si acasa “
Sunt adevaruri dureroase spuse intre doua urgente majore. Cu stima si respectul unor oameni ca doamna pe care Adriana a scos-o din soc anafilactic in cateva minute raman majoritatea doctorilor tineri si cinstiti din Romania, care inca mai cred ca impreuna pot schimba mentalitati si chiar sistemul medical invechit. Refuza insa sa astepte inca 25 de ani. Iar daca vocea lor nu va fi auzita probabil ca multi dintre ei vor lua calea pribegiei si vor profesa in marile spitale ale lumii acolo unde vor avea parte atat de respect cat si de salarii decente.
