Statul român nu știe câți angajați are în sistemul său public, iar cu actualele instrumente legislative și birocratice nici nu va putea afla vreodată asta. Din datele disparate, culese de la instituții care nu cooperează între ele sau ale căror atribuții și acțiuni se suprapun reciproc, reiese însă, fără dubiu, că România plătește de mai multe ori aceleași sute de mii de oameni, respectiv bugetari care au cel puțin două contracte legale de muncă – cele mai multe tot la stat, plus pensii.
Din raport reiese că statul român este incapabil să intervină asupra sa, iar orice acțiune va fi respinsă automat de aparatul birocrat. Este, cel mai probabil, și principala cauză a crizei politice actuale din România, întrucât mișcările interstițiale ale sistemului, populat de principalele partide, s-au transmis în sus, înspre factorii de decizie, cu suficientă forță pentru a cauza căderea guvernului.
Practic, aparatul public din România și-a creat un sistem de autoprotecție de tip omerta, structurat pe mai multe nivele birocratice, care îl face, în actualul context legislativ, complet imun la orice tentativă de reformare. Sistemul a dezvoltat organic o ”lege a tăcerii” care îi permite să ascundă individului situația reală.
Astăzi, statul român nu știe să spună câți angajați are. Au descoperit chiar experții guvernamentali din toate ministerele implicate în cel mai exhaustiv raport oficial și public realizat în România de după 1989 privind administrația publică și locală.
Realizatorii raportului au avut acces deplin la toate datele oficiale din trei surse: Ministerul Finanțelor (pentru numărul de posturi ocupate, vacante și remunerate), Ministerul Muncii (prin ITM- pentru salariații cu contract individual de muncă (CIM) și REVISAL – unde nu sunt incluși funcționarii publici, demnitarii și sectoarele speciale (poliție, armată etc.) și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
Ce date au transmis instituțiile statului
La sfârșitul lunii aprilie 2025, Ministerul Finanțelor raporta următoarele date, cu privire la posturile din cadrul tuturor instituțiilor publice:
Posturi aprobate - 1.511.900
Posturi ocupate - 1.287.381
Posturi vacante - 224.519
Nr. posturi remunerate - 1.255.381
Nr. posturi ocupate de persoane care cumulează salariu + pensie - 14.522.
”Posturile includ toate formele de angajare (CIM, funcționari publici, demnitari, contracte de mandat), însă fără o defalcare clară a acestora, nu se poate determina cu exactitate numărul de angajați. Mai mult, unele posturi pot fi ocupate de mai mulți angajați (cu normă parțială), ceea ce complică estimarea numărului real de salariați”, se arată în raport.
”Mai mult, Ministerul Finanțelor a transmis și lista persoanelor platitoare de contribuții de asigurări sociale și impozit pe venit, salariate în instituții publice și companii de subordonare centrală sau locală, care ar trebui să fie cea mai completă, cuprinzând toate categoriile contractuale: contracte individuale de muncă, funcționari publici, demnitari, contracte de mandat”.
ITM
ITM ține evidența tuturor salariaților cu contract individual de muncă prin REVISAL. În datele primite se regăsesc 1.182.670 contracte individuale de muncă în instituții și 948.848 salariați cu contract individual de muncă la sfârșitul lunii aprilie 2025 pe coduri COR (clasificarea ocupațiilor din România).
”Diferența mare dintre numărul contractelor de muncă și numărul salariaților cu contract individual de muncă a ridicat semne de întrebare asupra numărului de salariați cu mai multe contracte de muncă, astfel s-a solicitat clarificarea în acest sens. Din clarificări a reieșit că un număr de 199.125 persoane care lucrează în instituții și companii de stat au 2 sau mai multe contracte individuale de muncă”, arată raportul citat.
Dintre acestea:
160.515 au cel puțin unul dintre contracte cu normă parțială (din asta reiese că restul de 38.610 salariați au cel puțin două contracte cu normă întreagă);
39.002 au un contract cu normă întreagă la entități private (care nu sunt instituții sau companii de stat);
55.952 au un contract cu normă parțială la entități private (care nu sunt instituții sau companii de stat).
Din cele de mai sus reiese că un număr de 104.171 salariați au ambele / toate contractele de muncă în cadrul unor instituții sau companii de stat.
Datele din REVISAL sunt introduse de angajatori, iar gradul de eroare este datorat lipsei de actualizare a datelor din partea angajatorilor. Este posibil ca cifrele de mai sus să difere în realitate, însă numărul mare de contracte multiple / salariat, chiar și cu normă întreagă atrage atenția asupra necesității investigării acestor situații.
De asemenea, dacă un salariat are alte forme contractuale (contract de mandat, este demnitar sau funcționar public), acest lucru nu a putut fi surprins în numărul de mai sus având în vedere că celelalte forme contractuale sunt monitorizate la nivelul altor instituții.
Foarte important: Instituțiile din sectorul special (apărare, siguranța națională) nu au fost incluse în această situație.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP)
ANFP a transmis baza de date a Funcționarilor Publici la sfârșitul lunii aprilie care cuprinde:
Posturi ocupate: 130.455;
Posturi temporar ocupate: 4.535;
Posturi vacante: 34.502;
Posturi temporar vacante: 7.591.
Din cele de mai sus se poate estima că posturile ocupate ale funcționarilor publici reprezintă aproximativ 11% din numărul mediu al posturilor remunerate din instituțiile publice.
Neconcordanțe
- Fiecare situație cuprinde informații diferite. Unele fac referire la persoane (nr. salariați, nr. persoane asigurate, funcționarii publici), în timp ce altele surprind situația posturilor. Neavând o evidență clară a tipurilor de norme / post și o corelare a posturilor cu numărul de persoane, aceste cifre reprezintă indicatori de referință, însă nu reflectă exact realitatea, lăsând loc pentru diverse tipuri de variații.
- Prin urmare, pentru a avea o imagine clară și completă a situației cu personalul din instituțiile publice și companiile de stat, este necesară o abordare unitară interinstituțională care să urmărească într-un mod standardizat aceleași date, în același format, sau o centralizare standardizată a tuturor datelor, în cadrul unei singure instituții.
Autorii cercetării guvernamentale au mai sesizat un aspect: este imposibilă centralizarea numărului de ”funcționari publici cu statut special (polițiști, personal din penitenciare), militari, magistrați, fiecare gestionați de instituțiile de resort (MAI, MAPN, ANP, PGR, ICCJ)”.
De asemenea: ”Contracte de mandat - nu sunt centralizate nicăieri, potrivit informațiilor primite până la momentul de față. Se regăsesc, parțial, în datele privind persoanele asigurate sau în posturile remunerate, însă nu pot fi cuantificate cu exactitate”.
În fine: ”Demnitari - sunt incluși în evidențele privind persoanele asigurate și în cele privind posturile remunerate, însă, și în acest caz, nu se poate determina cu precizie numărul acestora. Demnitarii includ: președintele României, membri ai Guvernului, parlamentari, prefecți, subprefecți, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, ambasadori, secretari de stat, consilieri de stat și alte funcții publice de conducere cu statut de demnitate (potrivit Legii nr. 153/2017, Anexa IX)”.
Raportul admite că, ”la un volum atât de mare de personal, este firesc să existe diferențe între datele transmise, inclusiv de la o lună la alta. Totuși, diferențele sunt semnificative și ridică probleme de consistență între surse:
Datele privind funcționarii publici reflectă doar o parte din personalul bugetar;
Datele din REVISAL surprind doar angajații cu CIM – fără a include funcționarii publici, sectorul special, demnitarii sau persoanele cu contracte de mandat;
Numărul de persoane asigurate este teoretic cel mai complet, incluzând toate formele contractuale, însă neavând o situație nominală se pot suprapune anumite date;
Numărul de posturi remunerate se bazează pe plăți efective, dar nu reflectă posturile ocupate în mod real sau numărul salariaților unici”.
Concluzia este halucinantă: ”Nu există, în prezent, o sursă unică, clară și integrată care să ofere o imagine completă asupra numărului real de persoane angajate în instituțiile publice. Această lipsă de coerență afectează capacitatea de analiză și luare a deciziilor privind dimensionarea aparatului administrativ”.
