"Sunt un om corect. Sunt lucruri care au funcţionat în condiţii normale în colaborare cu PSD şi miniştri ai PSD au încercat să împingă lucrurile. Nu mă veţi vedea pe mine să spun alte lucruri, dar, în general, când era vorba de reforme complicate, de lucruri care nu sună bine, în general, am avut o dezangajare. Nu ştiu, mă gândesc la reforma în administraţie, unde discuţiile s-au lungit pe parcursul a luni de zile. De la reforma în administraţia publică locală, de la pachetele adiţionale de relansare, de la extinderea reformei în administraţia centrală, de la a face excepţii în administraţia centrală ş.a.m.d., ceea ce a făcut ca lucruri pe care le puteam face în trei luni de zile să se lungească în şase, şapte luni de zile, nu s-au făcut uşor", a explicat Bolojan, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că în perioada următoare vor fi proiecte care sunt necesare şi bune pentru România, parte "întârziate".
"În acelaşi timp, pentru a promova proiecte, ai nevoie de transparenţă decizională (...) şi veţi vedea, în zilele următoare, care sunt proiectele pe care le vom urgenta, în aşa fel încât să nu existe o zi pierdută pentru România. Cred că e un principiu corect pentru ţara noastră. (...) Trebuie să facem ceea ce e nevoie, în fiecare zi, pentru ţara noastră", a transmis liderul PNL.
PSD a votat luni seară în proporție covârșitoare pentru ieșirea din Guvernul Ilie Bolojan.
Biroul Politic Naţional al PNL şi grupurile parlamentare ale PNL au adoptat, marţi, în unanimitate, o rezoluţie în care îşi exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan şi pentru finalizarea reformelor asumate.