Mașina era înmatriculată în Republica Moldova, iar cel care o conducea a spus că a cumpărat-o în urmă cu un an, neștiind că e furată, scrie news.ro.
Autoturismul, fabricat în anul 2020, care figura în bazele de date ca fiind furat din Belgia, a ajuns la punctul de trecere a frontierei pentru efectuarea formalităților de control în ziua de 9 august, în jurul orei 00:55, la volanul bolidului aflându-se proprietarul acestuia, un bărbat de 44 de ani cu dublă cetățenie emisă de autoritățile din România și din Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani.
„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia", a informat Poliția de Frontieră.
Mașina furată din Belgia era înmatriculată în Republica Moldova, iar cel care o conducea a spus că nu a știut că este sustrasă.
„Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză cu suma de 59.000 de euro, din Republica Moldova, în luna august a anului trecut și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, estimat la o valoare de 300.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor", a precizat sursa citată.